Potrivit rezultatelor parțiale din 65% din secții, Hillary Clinton a obținut 52,2% dintre delegați, iar Bernie Sanders 47,8%.
"Tuturor celor care au participat în fiecare colț din Nevada cu hotărâre și cu sufletul: aceasta este victoria voastră. Vă mulțumesc", a scris fostul secretar de stat american pe contul său de Twitter.
Alegătorii republicani au votat în cealaltă parte a țării, în Carolina de Sud, unde miliardarul Donald Trump speră la o victorie, dacă nu la un triumf.
Sâmbătă a fost a treia zi a primarelor pentru Casa Albă, în vederea învestiturilor partidelor republican și democrat pentru prezidențialele din noiembrie, după Iowa și New Hampshire la începutul lunii. Democrații și republicanii votează decalat în aceste două state.
În Nevada, Partidul Democrat a organizat la orele prânzului reuniuni (caucus) ale alegătorilor unde simpatizanții fiecărui candidat se adună împreună, în loc să voteze pe buletine.
Birourile de vot din Carolina de Sud, unde au avut loc primare obișnuite, se vor închide la orele 19.00 (00.00 GMT).