Un sondaj McClatchy-Marist anunțat vineri arată că Hillary Clinton deține un avans uluitor de 15% în fața lui Donald Trump, 48% față de 33%.
Același sondaj o arpta pe CLinton la doar 3% în fața lui Trump luna trecută.
Un alt sondaj dat publicitatii miercuri de Fox News arată ca Trump este în urma lui Hillary Clinton cu 10 procente - cea mai mare distanță de la finalul celor doua convenții în urma cărora au fost desemnați oficial candidații republican și democrat.
Același sondaj arată și unul dintre motivele căderii lui Trump - replica dată familiei unui militar căzut la datorie în Irak. 69% dintre cei care cunosc subiectul au spus că răspunsul lui Trump a depășit orice limită.
Donatorii îl părăsesc pe Trump
Pe măsură ce cifrele din sondaje sunt tot mai îngrijorătoare, iar ieșirile lui Trump tot mai scandaloase, unii donatori republicani încep să îl părăsească pe candidat.
Grupuri de republicani bogaţi nemulţumiţi de Donald Trump poartă negocieri secrete cu alţi donatori şi aleşi din formaţiune pentru a-i convinge să o sprijine pe democrata Hillary Clinton în cursa pentru Casa Albă, au declarat surse apropiate dosarului pentru Reuters, citată de News.ro.
Mai exact, republicanii nemulţumiţi vor să obţină bani şi susţinere publică din partea colegilor lor de partid dezamăgiţi de Trump, desemnat oficial candidatul Partidului Republican pentru alegerile din 8 noiembrie.
Unii dintre ei au fost încurajaţi de Clinton şi de membri ai echipei sale de campanie.
“Am luat decizia că nu mă voi putea uita la nepoţii mei, dacă l-aş vota pe Trump”, a declarat Dan Webb, fost procuror federal şi “republican de decenii”, după cum se descrie chiar el. El depune eforturi pentru a-i convinge pe oamenii de afaceri republicani din Chicago să o susţină pe Clinton.
Trump, un om de afaceri din New York care candidează pentru prima dată la o funcţie în stat, îi îngrijorează pe mulţi donatori republicani din cauza declaraţiilor sale controversate despre femei, mexicani, musulmani şi veterani de război.
Printre grupurile formate pentru a o susţine pe Clinton se numără Republicans for Her 2016, condus de lobby-istul republican Craig Snyder; asociaţia conservatoare R4C16, condusă de John Stubbs şi Ricardo Reyes, oficiali din administraţia fostului preşedinte George W. şi Republican Women for Hillary, condus de Jennifer Pierotti Lim, un oficial din Camera de Comerţ a SUA.
Primele două grupuri acţionează independent de eforturile lui Clinton, al treilea se coordonează cu echipa de campanie a democratei.
„Am vrut să fim vocea republicanilor care sunt reticenţi faţă de Trump şi care se simt ciudat faţă de susţinerea publică a lui Hillary”, a explicat Pierotti Lim, care a luat cuvântul la Convenţia Democrată, la invitaţia echipei lui Clinton.
Webb, partener în cabinetul de avocatură Winston & Strawn, a explicat că iniţiativa sa pornit după ce a fost abordat de investitorul miliardar J.B. Pritzker şi de vechiul asociat al lui Clinton Lenny Davis. Cei doi nu au putut fi contactaţi pentru a comenta informaţiile.
Miercuri, miliardarul Seth Klarman, care se ocupă de investiţii, a spus că va depune eforturi pentru ca Hillary Clinton să fie aleasă, pentru că declaraţiile lui Trump sunt “şocant de inacceptabile”.
Deşi Klarman, care este preşedinte şi director general al Baupost Group, este înregistrat ca independent, o analiză a donaţiilor sale arată că acestea au mers în mare parte către republicani în ultimii ani.
Jim Cicconi, un fost membru al administraţiei lui George H.W. Bush, a spus că şi-a exprimat public decizia de a o susţine pentru Clinton “pentru a-i încuraja pe alţii în aceeaşi situaţie să facă acelaşi lucru”. “Simt că trebuie să fac ceva mai mult decât să trag în tăcere de manetă (…). Sunt dispus să ajut la campanie oricum vor să ajut”, a explicat el.
Strategul democrat Leslie Dach, fost director al Walmart şi consilier al lui Bill Clinton, conduce eforturile lui Clinton de a curta republicanii de pe Wall Street.
Clinton îi cheamă pe oamenii de afaceri în tabăra sa
Însă surse apropiate eforturilor lui Clinton au dezvăluit că chiar candidata democrată a discutat cu oameni de afaceri republicani, printre care directorul general al Hewlett Packard, Meg Whitman, care şi-a exprimat marţi susţinerea pentru fostul secretar de stat.
Consilierii lui Clinton l-au curtat pe fostul primar al New Yorkului, Michael Bloomberg, care a rostit un discurs înflăcărat la Convenţia Democrată de luna trecută, în care a îndemnat Wall Streetul să o susţină pe fosta Primă Doamnă.
Donatori bogaţi de pe Wall Street ar putea însemna mult pentru Clinton. Ei ar putea injecta fonduri importante în campania acesteia şi i-ar putea influenţa pe republicanii moderaţi să schimbe tabăra.
În condiţiile în care Convenţiile la care au fost desemnaţi oficial candidaţii celor două formaţiuni, eforturile unor republicani de a strânge fonduri pentru Clinton sunt în faza preliminară. Unele grupuri nu au primit deocamdată contribuţii, pentru că nu au depus încă toate actele necesare.
O purtătoare de cuvânt a lui Trump, Hope Hicks, a refuzat să comenteze informaţii. Purtătorul de cuvânt al lui Clinton, Jesse Ferguson, a spus că oamenii de afaceri o susţin pe Clinton datorită planului său economic şi pentru că lui Trump “nu i se poate încredinţa economia”.
Deşi mulţi donatori sunt ezitanţi în a-l susţine pe Trump, candidatul a strâns luna trecută milioane de dolari din donaţii mici, astfel încât contribuţiile totale au depăşit 80 de milioane de dolari. Clinton a primit în aceeaşi perioadă 90 de milioane de dolari.