''Berlusconi are 12 sau 13 vieţi, e o pisică la pătrat'', a recunoscut recent Matteo Renzi, liderul Partidului Democrat (PD, centru-stânga).
Cu siguranţă, zâmbetul ''caimanului'', unul dintre numeroasele supranume ale magnatului, şi-a pierdut din mobilitate, iar operaţiile de lifting facial au lăsat urme pe un chip cu un machiaj ''gros ca parchetul'', după cum a scris un editorialist al cotidianului La Repubblica.
Prea puţin contează însă, pentru că, aşa cum a scris recent Berlusconi pe Twitter, el este ''precum vinul de calitate''. ''Pe măsură ce îmbătrânesc devin tot mai bun, iar acum sunt perfect''.
Întrebat despre eventualul său succesor, liderul Forza Italia (dreapta) a dat asigurări: ''Nu e uşor să găseşti un geniu, dar, cum voi trăi până la 120 de ani, îl voi găsi''.
Din cauza vârstei, a fost nevoit să renunţe la reuniuni de campanie şi la băi de mulţime, dar rămâne omniprezent la posturile de radio, de televiziune şi în ziare, dintre care multe îi aparţin.
Născut la 29 septembrie 1936, fiul unui angajat bancar din Milano, Silvio Berlusconi începe să lucreze ca animator pe vapoare de croazieră, unde cântă şi spune istorii amuzante.
După ce obţine o licenţă în drept, se lansează în afaceri, începând astfel o ascensiune irezistibilă, care ridică semne de întrebare în privinţa averii sale, în legătură cu care a păstrat întotdeauna echivocul.
Holdingul familiei Berlusconi, Fininvest, include trei canale de televiziune, ziare, editura Mondadori şi multe altele participaţii.
Silvio Berlusconi, fan al fotbalului, a fost şi preşedinte timp de 31 de ani al clubului AC Milan, care a câştigat de cinci ori Liga Campionilor în epoca sa, înainte de a-l vinde unor investitori chinezi, în aprilie 2017.
În 1994, susţinând că se teme de o preluare a puterii de către stânga, se lansează în politică, sprijinit de imperiul său mediatic, pentru a crea Forza Italia.
În urma unei campanii-fulger ce constituie un model de marketing politic, devine şef al guvernului, dar cade de la putere după şapte luni, abandonat de aliaţii săi. Revine în 2001 şi rămâne prim-ministru timp de cinci ani, un record pentru Italia postbelică.
Învins în alegerile din 2006, îşi ia revanşa doi ani mai târziu, instalându-se la conducere pentru a treia oară. Însă în noiembrie 2011, supus unei puternice contestări, este nevoit să-i cedeze economistului Mario Monti frâiele unei Italii aflate într-o gravă criză financiară.
În continuare fără moştenitor politic, reapare pe scena politică în primăvara lui 2013, câştigând o treime din locurile din parlament, un scor care obligă stânga la o alianţă complicată cu cel pe care l-a considerat mereu inamicul său istoric.
Dar la 1 august, odiseea problemelor sale judiciare îi aduce prima condamnare definitivă, pentru fraudă fiscală: un an de închisoare, pe care îl ispăşeşte prestând muncă în folosul comunităţii într-o casă pentru persoane vârstnice.
Simultan, Berlusconi îşi pierde mandatul de senator şi dreptul de a candida, dar decizia la plângerea sa depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu este aşteptată mai devreme de câteva luni.
Gustul său asumat pentru femei frumoase, inclusiv dame de companie, explodează în scandalul ''Rubygate'' şi al petrecerilor ''bunga-bunga'', dosar în care este însă achitat definitiv de Curtea de Casaţie.
Tată a cinci copii proveniţi din două căsătorii şi de mai multe ori bunic, aflat din 2011 într-un cuplu cu o femeie cu aproape 50 de ani mai tânără decât el, Silvio Berlusconi suscită în rândul compatrioţilor săi adulaţie necondiţionată sau ură viscerală.
Hiperactiv, victimă a unei indispoziţii fizice în 2006, îi este implantat un stimulator cardiac, dar în iunie 2016 este supus unei operaţii pe cord deschis.
Cu toate acestea, ''nemuritorul'', aşa cum l-a supranumit unul din aliaţii săi din politică, rămâne în fruntea ''trupelor'' sale. Şi, chiar dacă nu va putea prelua direct puterea în caz de victorie, se delectează în avans cu rolul de dirijor în culise.
