Bilanţul catastrofei miniere din Turcia a ajuns la 282 de morţi. Cadavre au fost scoase în noaptea de miercuri spre joi dintr-o mină, în vestul Turciei, în care a avut loc un accident marţi, numărul morţilor ajungând la 282, a anunţat joi dimineaţa ministrul turc al Energiei, relatează AFP.
"La ora (locală) 8.00 (8.00, ora României) avem 282 de morţi", a declarat Taner Yildiz pentru presă.
Bilanţul anterior, comunicat de Taner Yildiz, era de 274 de morţi. Accidentul a avut loc într-o mină de cărbuni din regiunea Soma (Manisa), la aproximativ 80 de kilometri nord de oraşul Izmir, în vestul Turciei.
Confederaţa sindicală a salariaţilor din sectorul public turc (KESK) a anunţat miercuri seara că va intra în "grevă", joi, în semn de protest faţă de producerea accidentului minier de la Soma, soldat cu 274 de morţi, potrivit unui ultim bilanţ oficial provizoriu, relatează AFP.
"Cei care, din cadrul politicii de privatizare, pun în pericol viaţa lucrătorilor în numele reducerii costurilor sunt vinovaţi de masacrul de la Soma şi trebuie să răspundă", se arată într-un comunicat postat pe site-ul KESK.
Poliţia turcă a utilizat gaze lacrimogene la Ankara şi Istanbul împotriva a mii de manifestanţi care au protestat, miercuri, după accidentul minier.
Aproximativ 4.000 de manifestanţi s-au adunat la Ankara, iar forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene.
Confruntări între mii de manifestanţi şi forţele de ordine au avut loc şi la Istanbul. Protestatarii, majoritatea membri ai sindicatelor de stânga, au scandat sloganuri antiguvernamentale.
Maşina premierului turc recep Erdogan a fost atacată de mulţimea furioasă, în momentul în care acesta a ajuns la locul accidentului. PRotestatarii i-au strigat "hoţule", "criminalule" şi i-au cerut demisia.