Nava Pazei de Coastă s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu Tolunay, un cargo de marfă în vrac care naviga sub pavilionul Insulelor Cook către Marea Neagră, a anunţat agentul de transport maritim GAC.
Patru membri ai Pazei de Coastă au fost spitalizaţi, a anunţat un purtător de cuvânt al Biroului guvernatorului din Istanbul.
Coliziunea a avut loc miercuri, la ora locală 8.40 (8.40, ora României), la extremitatea sudică a strâmtorii, a precizat Biroul.
Traficul maritim a fost oprit până la ora locală 14.30 (şi ora României), când circuaţia a fost reluată, scrie news.ro.
Peste trei procente din aprovizionarea mondială cu ţiţei, provenind în principal din Rusia şi de la Marea Caspică traversează cei aproximativ 27 de kilometri ai Strâmtoarii Bosfor, care asigură legătura între Marea Neagră şi Marea Mediterană.