Principala ipoteză în cazul accidentului feroviar produs marţi în sudul Italiei, soldat cu 23 de morţi şi peste 50 de răniţi, este cea a unei erori umane, anunţă autorităţile italiene, citate de publicaţia La Stampa.
Bilanţul victimelor a ajuns marţi seară la 23 de morţi şi 50 de răniţi, dintre care şase sunt în stare gravă.
Procuratura din orăşelul Trani a declanşat o anchetă privind omor multiplu din culpă şi vătămări corporale multiple din culpă, principala ipoteză fiind cea a unei erori umane, scrie Mediafax.
Premierul Matteo Renzi se va deplasa marţi seară şi miercuri dimineaţă la locul accidentului feroviar.