Explozia a avut loc la mina Hushan din Qixia, o regiune majoră producătoare de aur din provincia Shandong, în 10 ianuarie 2021, iar de atunci salvatorii se chinuie să elibereze ieșirea din mină.
Unul dintre cei 22 de muncitori a murit, 11 sunt în viață, iar despre 10 dintre cei aflați în tura la momentul producerii exploziei nu se stie nimic pana la aceasta ora.
Salvatorii au forat noi puturi joi pentru a ajunge la 10 dintre barbatii din partea de mijloc a minei, aflați la mai mult de 600 de metri de intrare. Minerilor li s-au trimis alimente și echipamente medicale, anunță Mediafax.
Pentru a putea elibera calea de evacuare ar mai fi nevoie de cel puțin 15 zile, susține Gong Haitao, șeful adjunct al departamentului de presă al Yantai.