Accident de groază la ieșirea din Capitală. Două persoane au decedat, iar una se află în stare gravă după ce două automobile, un Mercedes și o Toyota, s-au ciocnit violent.
Impactul fatal a avut loc la intersecția străzilor Drumul Băcioiului și Băcioii Noi.
Potrivit informațiilor, cele două persoane care au decedat se aflau în Mercedes, sunt soț și soție, originare din satul Mereni, raionul Cimișlia.
Fiica acestora se află în stare extrem de gravă și a fost transportată la spital. În automobilul de marcă Mercedes se mai aflau încă două persoane care au fost transportate la spital.
La volanul celeilalte mașini se afla o femeie. Aceasta împreună cu pasagerii săi au fost transportați la spital.