"Conform informaţiilor obţinute de la autorităţile locale până la acest moment, în urma accidentului au suferit leziuni uşoare nouă cetăţeni români. Dintre aceştia o singură persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din apropiere pentru asistenţă medicală şi se află în afara oricărui pericol. Până la momentul de faţă, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români afectaţi de situaţia semnalată", se arată în documentul citat, scrie Mediafax.ro.
De asemenea, misiunea diplomatică monitorizează situaţia şi menţine contactul neîntrerupt cu autorităţile locale, fiind pregătită să intervină dacă situaţia o va impune.
Zeci de răniţi, în urma unui accident feroviar produs în Spania
Un tren regional a lovit tampoanele de oprire instalate în Gara Alcala de Henares, situată la 40 de kilometri est de Madrid.
Aproximativ 40 de persoane au fost rănite în accident, iar două au fost internate în spital, fiind în stare gravă.
Compania feroviară spaniolă, Renfe, a transmis că accidentul s-a produs probabil din cauza unei defecţiuni la sistemul de frânare al trenului.