"Sunt în întregime cu voi (...) Vă iubesc, vă respect", a declarat Trump, în cursul unei vizite la sediul celebrei agenţii din Langley, Virginia. "Nimeni nu este la fel de ataşat de comunitatea de informaţii şi de CIA ca Donald Trump", a adăugat preşedintele american, vorbind despre el însuşi la persoana a treia, remarcă AFP.
"Suntem pe aceeaşi lungime de undă, vom face lucruri fantastice", a spus Donald Trump, în vizita efectuată la CIA, în prima zi de după depunerea jurământului, menţionând în special lupta contra grupării Stat Islamic (SI).
"Noi nu am utilizat capacităţile reale de care dispunem. Trebuie să scăpăm de SI, nu avem alegere", a subliniat el.
Evocând "războiul" său în curs cu mass-media, al 45-lea preşedinte al SUA a afirmat că jurnaliştii fac parte "dintre fiinţele umane cele mai necinstite de pe pământ".
Noul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, a criticat, sâmbătă, cu vehemenţă presa, acuzată de a fi minţit în ce priveşte estimarea numărului de persoane care au asistat la depunerea jurământului de către el, la Washington, cu o zi înainte, transmite AFP.
"În mod onest, păreau un milion şi jumătate de persoane, până la Washington Monument", a afirmat Trump, contra oricărei evidenţe, cu prilejul unei vizite la sediul CIA, adaugă AFP.
"Privesc acel canal de televiziune şi ei arătau peluze goale şi vorbeau de 250.000 de persoane", a spus el. "Este o ruşine", a continuat Trump.
Evocând "războiul" său în curs cu mass-media, al 45-lea preşedinte al SUA a apreciat că jurnaliştii fac parte "dintre fiinţele umane cele mai necinstite de pe pământ".