Victima, a cărei identitate nu a fost făcută publică, le-a spus ofiţerilor că a fost atacată joi seară de două persoane, în Arondismentul II, din Paris.
Hoţii au fugit de la faţa locului, iar victima a mers la cea mai apropiată secţie de Poliţie. Forţele de ordine îi caută pe atacatori.
În august 2015, opt persoane înarmate cu puşti AK-47 i-au furat 200.000 de lire sterline prinţului saudit Abdul Aziz Bin Fahd. Acesta se afla într-o maşină cu şofer, la Paris.
În mai, nouă bărbaţi au fost arestaţi de Poliţia franceză în legătură cu jaful, pe care martorii l-au descris ca desprins din filmele de la Hollywood.
Familia regală saudită este una dintre cele mai bogate din lume, iar un grup de circa 2.000 de membri controlează majoritatea averii.