Răpirea la 14 aprilie 2014 a celor 276 de eleve din această mică localitate din nord-estul Nigeriei, dintre care 219 sunt date în continuare dispărute, a stârnit o emoție fără precedent în lumea întreagă. Chiar dacă acest caz a fost extrem de mediatizat, aceasta este departe de a fi singura crimă de acest tip comis de Boko Haram, subliniază organizația. Amnesty afirmă că a numărat 38 de cazuri de răpiri în masă comise de această grupare islamistă, în baza mai multor mărturii, în special din partea unor femei și fete care au reușit să scape din captivitatea jihadiștilor. 'Este dificil de estimat cât de multe persoane au fost răpite de Boko Haram', dar 'numărul femeilor și al fetelor răpite este, probabil, mai mare de 2000', susține Amnesty în noul său raport. În acest sens, organizația citează o sursă militară de rang înalt, care afirmă că ostaticele din Chibok au fost separate în trei sau patru grupe și duse în diferite tabere ale Boko Haram. Unele dintre ele se află în pădurea Sambisa, statul Borno, altele în jurul lacului Ciad și în lanțul montan care separă Nigeria de Camerun, iar altele (aproximativ 70) au fost duse în Ciadul vecin.
Mai multe pe Agerpres