Acest incident rar s-a produs, miercuri, la un centru medical din Hanoi la o vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 1 şi 6 luni, când un membru al personalului medical i-a imunizat împotriva COVID-19, în loc să le administreze vaccinurile aprobate pentru vârsta lor, a declarat Departamentul de Sănătate din Hanoi într-un raport.
Imediat după descoperirea greşelii, centrul a raportat situaţia autorităţilor locale, care au ordonat centrului să transfere sugarii la Spitalul Sfântul Pavel pentru a fi monitorizaţi, potrivit DPA, citat de Agerpres.
Până vineri dimineaţă, după 48 de ore de la injectare, majoritatea sugarilor erau treji, mâncau bine, iar unii prezentau semne de febră, agitaţie şi poftă scăzută de mâncare - efecte secundare frecvente după vaccinare - însă nu au fost raportate efecte adverse, a raportat departamentul amintit, adăugând că starea micuţilor este stabilă.
Autorităţile districtuale l-au suspendat pe membrul personalului medical care a vaccinat sugarii şi pe alţi patru care au fost implicaţi în incident.
Ministerul Sănătăţii din Vietnam a aprobat vaccinarea împotriva COVID-19 doar pentru copii cu vârste cuprinse între 12-17 ani.