Potrivit imaginilor prezentate de Anadolu, camionul s-a prăbuşit de pe o autostradă într-un canal de irigaţie, după ce a trecut de trecut prin parapet. Potrivit agenţiei private Demiroren, numărul morţilor se ridică la 18, fiind înregistraţi şi mulţi răniţi. Nu se cunoaşte încă naţionalitatea miganţilor, scrie news.ro.
Accidentul s-a petrecut pe o autostradă, între oraşele Aydin şi Izmir.
Sâmbătă, un alt accident grav în care au fost implicaţi migranţi s-a petrecut în Grecia. Cel puţin unsprezece persoane au murit, după ce un camion şi o autoutilitară s-au ciocnit pe o şosea din Grecia. Accidentul a fost urmat de un incendiu. Cele mai multe victime au decedat după ce autovehiculele au fost cuprinse de flăcări.
MAE a anunţat că se fac verificări pentru a stabili dacă printre victimele accidentului din Grecia se află şi cetăţeni români.