Rusia şi Belarusul organizează Exerciţiul militar "Zapad 2017" în perioada 14-20 septembrie, în apropierea frontierelor unor state NATO precum Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. Moscova a dat asigurări că exerciţiile au caracter "defensiv", urmând să participe doar 13.000 de militari.
Însă experţi occidentali cred că exerciţiile militare sunt un paravan care va permite Rusiei să poziţioneze aproximativ 100.000 de militari în Belarus, relatează site-ul israelian Ynetnews.com.
Aliaţi NATO sunt preocupaţi că Moscova ar putea lăsa şi echipamente militare în Belarus, care vor putea fi utilizate ulterior dacă preşedintele Vladimir Putin va decide o invazie militară, aşa cum a procedat în Georgia în anul 2008 şi în Ucraina în 2014.
Adjunctul ministrului rus al Apărării, Aleksandr Fomin, a respins ceea ce a numit drept "mituri" occidentale "despre aşa-numita ameninţare rusă". "Au fost vehiculate cele mai improbabile scenarii. S-a ajuns să se spună chiar că Exerciţiul Zapad 2017 ar fi «o platformă pentru invadarea şi ocuparea» Lituaniei, Poloniei şi Ucrainei", a spus Fomin, citat de site-ul agenţiei Associated Press.
NATO a comunicat că va trimite trei observatori la manevrele militare ruso-belaruse. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Rusiei mai multă transparenţă, pentru evitarea "incidentelor" şi a "interpretărilor greşite". Stoltenberg a propus modificarea reglementărilor Documentului Viena, al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care stipulează modalităţile de monitorizare a exerciţiilor militare. "Acest lucru are o importsanţă specială acum, dat fiind că tensiunile sunt mai mari decât erau. Sunt mai multe activităţi militare, mai multe exerciţii, prin urmare este şi mai important, pentru a evita incidentele, accidentele şi interpretările greşite", a afirmat Stoltenberg, citat de Associated Press.