UPDATE: Ministrul brazilian al Justiției, Alexandre Moraes, a declarat că arestarea celor zece suspecţi a fost făcută în cadrul unei ample operațiuni antiteroriste, desfășurată în nouă state federale braziliene, și care a avut ca țintă grupuri ce ar putea avea legături cu gruparea Stat Islamic (SI), precum și alte organizații teroriste bănuite că ar pregăti atacuri la Jocurile Olimpice.
Cei arestați fac parte dintr-o grupare asociată Statului Islamic. Conform unui tribunal din statul Parana, există indicii că această grupare intenționa să folosească arme și tactici de gherilă în atacurile pe care le plănuia pentru Jocurile Olimpice.
Pe de altă parte, conform portalului cbn.com, citat de Agerpres, organizația teroristă Al-Qaida a lansat un apel către musulmanii radicalizați să atace la Jocurile Olimpice sportivi americani, britanici, francezi și israelieni. Această grupare le recomandă teroriștilor "lupi singuratici" o serie de metode pentru a provoca teroare la Rio, printre care menționează folosirea explozivilor, otrăvurilor și răpirile.
"Un atac minor cu un cuțit împotriva unui american/israelian în aceste locuri va avea un efect mediatic mai substanțial decât orice alt atac oriunde în altă parte", le transmite Al-Qaida jihadiștilor, amintindu-le totodată că din favelele din Rio de Janeiro se pot procura cu ușurință arme.
-----------------
Potrivit autorităţilor din această ţară, cei zece suspecţi nu sunt membri ai Statului Islamic (SI), dar ar fi încercat să ia legătură cu grupul jihadist. Cu toţii sunt cetăţeni brazilieni, a precizat ministrul Justiţiei, Alexandre Moraes. Arestarea lor a avut loc în statul Parana, relatează BBC News.
Brazilia a decis să întărească securitatea Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro (5-21 august), imediat după atentatul de la Nisa, care s-a soldat cu 84 de morți. Președintele interimar Michel Temer s-a reunit atunci de urgență cu miniștrii săi și cu responsabilul serviciilor de informații, Sergio Etchegoyen, scrie Agerpres.
"Noi procedăm la o revizie finală a planului nostru pentru a vedea ce poate fi perfecționat în funcție de ce s-a întâmplat", a declarat Etchegoyen.
Dispozitivul de securitate, care va funcționa din plin începând cu data de 24 iulie, va mobiliza 85.000 de membri ai forțelor de ordine — 47.000 de polițiști și 38.000 de militari—, pentru a asigura protecția celor 10.500 de sportivi și oficiali, ziariști și 500.000 de turiști din lumea întreagă așteptați pentru aceste Jocuri.