În sfertul de secol al regimului Ceauşescu, ziua de 26 ianuarie a devenit, treptat, adevărata sărbătoare naţională, dacă ţinem cont de numărul şi amploarea spectacolelor omagiale. Doar pentru 23 August, sărbătoare confiscată în favoarea regimului comunist, se mai producea o astfel de desfășurare de forțe.
Cultul personalității a căpătat dimensiuni halucinante spre finalul anilor `80. De exemplu, în ziua de 24 ianuarie 1989, prima pagină a publicației-fanion "Scânteia" n-a scris un rând despre Unirea Principatelor, ci doar despre apropiata zi de naștere a "marelui erou".
sursă: Digiteca Arcanum
"OMAGIU", CUVÂNTUL OBSESIV AL EPOCII DE AUR
Niciun cuvânt nu ilustrează mai bine decât "OMAGIU" dimensiunea obsesivă pe care o căpătase cultul personalității familiei Ceaușescu. Termenul era întâlnit în zeci de titluri, poezii, articole și scandări, precum și în formulări care azi par hilare:
"Omagiu fierbinte/vibrant/profund/înalt/bine-meritat/plenar/sincer (?!)"
Programul TV din ziua de 26 ianuarie era și el inundat de "omagii":
19.25 Marelui fiu al patriei — înaltul omagiu şi recunoştinţa întregului popor.
19.45 Imn pentru conducătorul ţării. Spectacol literar-muzical-coregrafic (color)
20.45 Cu poporul, pentru popor (color).
21:50 Telejurnal
ADEVĂRATELE OMAGII - BANCURILE DESPRE "CIZMAR" ȘI "SAVANTA"
În realitate, soții Ceaușescu deveniseră în a doua jumătate a anilor `80 cele mai detestate și batjocorite personaje publice, iar acest lucru se reflectă cel mai bine în bancuri. Era, într-un fel, modul tradițional de a face haz de necazul cotidian.
"Ceaușescu (...) avea o caracteristică ciudată: nu-i plăceau oamenii veseli", declara Alexandru Bîrlădeanu, fost lider comunist și apoi președinte al Camerei Deputaților, într-un dialog cu istoricul și sociologul Lavinia Betea.
Paradoxal, omul căruia nu-i plăceau oamenii veseli și glumele a devenit principalul subiect al bancurilor. Securitatea, poliția politică a regimului comunist, avea sarcina să le montorizeze, să le raporteze și, potrivit unor autori, chiar să le inventeze și să le pună în circulație.
În lucrarea “Nicolae Ceaușescu. Omul si cultul”, doctorul în istorie Manuela Marin a calificat bancurile politice drept forme ale rezistenței cotidiene și a identificat 5 modele.
1. ROMÂNII, PINGUINII LUI CEAUȘESCU
Prima temă a bancurilor era cea prin care, direct sau indirect, Nicolae Ceaușescu era identificat drept principalul responsabil pentru lipsurile și privațiunile pe care le îndurau românii în anii ’80. Se spunea, de exemplu, că Ceaușescu a transformat România într-o țară de credincioși: postim 7 zile pe săptămâna, aprindem seara lumânări și mergem duminică la slujbă.
Bancul surprinde toate vicisitudinile acelei perioade: postul provocat de penuria alimentară, lumânările aprinse pentru a compensa întreruperea aproape cotidiană a energiei electrice, iar mersul la “slujbă” , faptul că în ultimii ani ai regimului se lucra, ocazional, și în a șaptea zi a săptămânii, pentru realizarea “sarcinilor de plan”. În același stil, o altă glumă îi compară pe români cu pinguinii: îngheață, mănâncă pește și bat mereu din palme.
2. PCR, PCR, CARNEA NOASTRĂ UNDE E?
A 2-a categorie de bancuri se referă la cele care parafrazau, în mod ironic sau batjocoritor, diverse lozinci cu care românii erau bombardați de dimineață până seara. “Stima noastră și mândria, Ceaușescu – Sărăcia!” sau “Ceaușescu - PCR, carnea nostră unde e?" De altfel, chiar avalanșa de discursuri bombastice era descrisă de o altă remarcă batjocoritoare: „Dacă deschizi radioul, auzi un țăcănit, dacă deschizi televizorul îl și vezi”.
3. SFÂNTUL CEAUȘESCU
O altă tematică a glumelor pe seama lui Ceaușescu exprima disprețul față de acesta și, în ultimii ani, față de soția sa, Elena. Un astfel de banc descrie o discuție dintre Suveranul pontif și un grup de români care-I propun sanctificarea liderului comunist. La observația că acesta nu îndeplinește condițiile, românii îi răspund:” Ba da, s-a născut în iesle (referire la originile modeste ale lui Ceaușescu – N.R.), îi suflă la ureche O VACĂ (Elena Ceaușescu – N.R.) și 22 de milioane de români se roagă pentru înălțarea lui la Ceruri.”
4. GENIUL ȘI SAVANTA, CUPLUL DE CARE RÂDEA TOATĂ ROMÂNIA
O a patra temă principală in bancurile optzeciste, potrivit clasificării realizate de Manuela Marin, viza lipsa de educație a lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu. De aici apelative ironice, precum Geniul și Savanta, sau batjocoritoare - Cizmarul (aluzie la calificarea profesională a lui Nicole Ceaușescu – N.R.) și Codoi/CO2 (legendă bazată pe doctoratul în chimie al Elenei Ceaușescu, în condițiile în care n-ar fi fost în stare nici măcar să indice titulatura corectă a dioxidului de carbon - N.R.). Despre Nicole se mai spune că vorbea la perfecție 2 limbi străine: peltica veche și gângava nouă, o glumă inspirată de defectele sale de vorbire și de pronunție.
5. CEAUȘESCU LA CONSERVĂ
În fine, a cincea categorie de bancuri, potrivit clasificării făcute de Manuela Marin, se referă la cele care ironizează exacerbarea cultului personalității. Astfel, Bulă, personajul emblematic al rezistenței cotidiene, ezită să deschisă o conservă: “Deschizi radioul, dai de Ceaușescu, deschizi ziarul, dai de Ceaușescu, deschizi televizorul, dai de Ceaușescu. Dracu’ mai știe de ce dau dacă deschid conserva.”
