Secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, a declarat că elevii nu vor fi testaţi în masă în şcoli pentru consumul de droguri, ci o comisie va fi cea care va decide dacă un elev va fi testat sau nu, însă cu acordul părinţilor acestuia sau cu acordul lui, dacă este major.
Oficialul din MEN a declarat la Medika TV că strategia antidrog în școli nu va fi reglementată prin Planul naţional comun de acţiune, ci prin acte normative cum ar fi ordin comun al ministerelor implicate”, potrivit news.ro.
De asemenea, Sorin Ion a subliniat că nu se va face o testare în masă.
”Ştim cu toţii prin ce am trecut în perioada Covid cu testarea pentru copii, ştim şi rezistenţa din partea sistemului şi nu ne propunem să facem aşa ceva. La acest moment e o idee de lucru pe masa ministerelor implicate”, a mai afirma Ion.
Întrebat, de asemenea, cine va stabili ce elev va fi testat, oficialul a răspuns că decizia va fi luată colectiv.
”La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ există o comisie pentru prevenirea violenţei. Această comisie va fi extinsă şi se vor constitui grupuri de lucru cu actori din toate zonele de interes astfel încât o astfel de decizie să o ia o persoană, să stabilească dirigintele sau profesorul că vrea să fie testat elevul X. Aceasta trebuie să fie o decizie colectivă”, a mai explicat Sorin Ion.