Creșterea susținută se datorează expansiunii semnificative la nivel regional - în 2022 au intrat 35 de orașe noi pe harta 5 to go. De asemenea, s-au remarcat creșteri la nivel de vânzări: au fost 14,4 milioane de ocazii de consum (vizite în cafenele), cu 15,6 milioane de produse pe bază de cafea vândute și 2,2 milioane de litri de lapte utilizați. Un factor major în aceste rezultate este dezvoltarea gamei de retail, cu produse exclusive destinate acestui canal, ceea ce a ajutat la consolidarea notorietății de marcă și la creșterea gradului de încercare a produselor sub brandul 5 to go.
„Nu este ușor să păstrăm ritmul de creștere, însă în 2022 am reușit să ne batem propriile recorduri și să dăm noi repere pentru anii ce urmează. Acum, la 8 ani de la lansarea 5 to go pe piața din România, suntem o echipă de peste 230 de antreprenori, cu peste 1,050 de angajați la nivel de grup, cifre pe care le credeam greu de atins când am demarat acest business cu doar 3 oameni încrezători în ideea unică din spatele primei cafenele. Dar ceea ce mă bucură cel mai tare este că am ajuns și ne-am menținut poziția de brand românesc apreciat, local și internațional. Potențialul 5 to go este mare, iar rezultatele din 2022 ne-au făcut optimiști pentru anul acesta, când ne dorim să păstrăm ritmul de dezvoltare la 150 de cafenele noi deschise și să atingem o cotă de piață de 55%”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.
2023: alte 30 de orașe vor avea acces la produsele 5 to go
Pilonii strategici pe care se bazează 5 to go în 2023 sunt: dezvoltarea regională, cu un obiectiv de 30 orașe noi care să se adauge pe harta 5 to go, consolidarea prezenței numerice în retail, precum și listarea de noi produse pe acest canal, dezvoltarea gamei de produse bio și vegane sau variante prietenoase cu mediul înconjurător, plus focus pe inovație la nivel de produs, concepte și campanii, menite să crească trafic în cafenele și media de bon.
Aceste direcții se preconizează că vor avea un impact pozitiv asupra cifrei de afaceri, cu estimarea că va atinge 40 milioane euro la nivel de grup, precum și o creștere la peste 1,500 de angajați.
„2023 este pentru noi anul maturizării, deoarece 5 to go face tranziția către un brand multi-channel, a trecut granița HoReCa și își câștigă locul în rafturile din retail. Mai mult decât atât, produsele 5 to go se fac cunoscute în afara țării, unde avem deja prezență în patru țări și ne-am propus să intrăm anul acesta în cea de-a cincea. Avem ținte și recorduri mari de depășit, iar pentru asta vom continua să rămânem conectați la piață, atenți la consumatori și trenduri, flexibili și pregătiți să luăm rapid decizii legat de portofoliu”, a completat Radu Savopol.
5 to go în cifre în 2022
Locul 10 în topul european al lanțurilor de cafenele în 2021
48,7% cotă de piață din segmentul lanțurilor de cafenele din România
Rețea de 451 de cafenele
14,4 milioane de ocazii de consum, peste 60,000 de consumatori zilnic
O rețea de 220+ antreprenori
Cifră de afaceri de peste 30 milioane de euro
4 piețe internaționale: Marea Britanie, Franța, Belgia, Ungaria
5 produse private-label destinate retail-ului: produse pe bază de cafea RTD, apa cu vitamine VIWA by 5 to go, cafea IBRIK, capsule 5 to go compatibile Nespresso, gama de cookies organici
1050+ angajați
Peste 45 de premii locale și internaționale
Despre 5 to go
5 to go a luat naștere în 2015, iar până în prezent a depășit pragul de 450 de unități, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților cinci motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.