Pe Strada Modrogan, vis-a-vis de Parcul Kiseleff, în aceeași curte cu sediul PNL, întins pe mai bine de 4000 de metri pătrați, stă neterminat proiectul de lux One Modrogan.
Ca să înțelegem mai bine profilul celor care ar putea locui în acest ansamblu rezidențial este suficient să ne uităm la prețurile din catalog. Spre exemplu, un apartament cu 3 dormitoare, o baie și o suprafață de peste 170 de metri pătrați costă aproximativ 2,3 milioane de euro, cu tot cu TVA. Iar dacă potențialul cumpărător își dorește și un loc de parcare, atunci are de scos din conturi încă 39.000 de euro.
Momentan însă, locatarii complexului de lux au apartamente doar în acte. Mai au de așteptat până să se mute sau să poată ieși cu mașina direct pe bulevard. Și asta pentru că proiectul este blocat în instanță.
Bătălia este una complicată, întinsă pe mai multe procese în care judecătorii își așteaptă hotărârile, între ei. Dacă primăria și ONG-urile spun că imobilele sunt construite ilegal, într-o zonă protejată, dezvoltatorii spun că au obținut absolut toate actele necesare, în mod complet legal.
"Numai un om foarte, foarte curajos, ar fi putut să solicite un PUZ și o autorizație de construire pentru acea locație care avea mai multe regimuri de protecție, și numai un funcționar foarte, foarte corupt ar fi putut să o emită. Și s-au întâlnit și lucrul ăsta s-a întâmplat. Mi-e greu să cred că acel imobil va fi vreodată recepționat", a spus Nicușor Dan.
Pentru Realitatea PLUS, unul dintre fondatorii companiei din spatele proiectului spune că “dezvoltatorii au primit deja bani în avans pentru mai bine de jumătate din apartamentele din complex iar o mică parte dintre cumpărători și-au cerut deja banii înapoi, dar fără a afecta mersul lucrărilor. În același răspuns, compania susține că are toate actele în regulă și că autorizațiile au fost obținute legal. Ce este cert este că, cel puțin pentru următoarea perioadă, curtea palatului din Modrogan nu va fi ocupată nici de verdeață, nici de locatari - ci de un șantier.
Și nu este singura situație de acest fel din București.
"Avem o situație identică în Parcul Tineretului. Unde este o construcție tot așa, ridicată la P+4 și care este abandonată de 7-8 ani, de când încă se desfășoară procesul de anulare a autorizației", a spus primarul general, Nicușor Dan.
Până și acolo unde nu sunt probleme de legalitate, obținerea autorizațiilor poate ajunge să dureze aproape de trei ori mai mult decât ar fi normal.
"Dăm o autorizație, nu în 30 de zile, cum zice legea, cam în 70-80 de zile. Pentru că avem un deficit de personal. Am organizat trei sau patru concursuri la care nu au venit numărul de persoane pentru care erau locuri", a mai spus Nicușor Dan.
Unii analiști ai pieței imobiliare văd însă viitorul cu ochi mai buni.
"Oamenii nu își mai permit să-și finanțeze achizițiile imobiliare la niște rate foarte mari. Ăsta e principalul aspect, și al doilea este legat de așteptările cumpărătorilor care se duc în direcția scăderii de prețuri. Nu cumpăr acum, cumpăr un pic mai târziu, mai stau puțin cu chirie, poate mai scad prețurile. Și această perioadă se prelungește până la momentul la care eu consider că vom avea un restart, dobânzile deja dau semne de reașezare. În acel moment, o să constatăm că toată lumea se întoarce în piața imobiliară. Dezvoltatorii simt când este momentul să iasă pe piață cu oferte noi", spune un broker imobiliar.
Piața nu a încetinit doar în București, ci și în țară. La Cluj Napoca, de exemplu, jurnaliștii locali au aflat că în primul trimestru al acestui an s-au eliberat cu 268 de autorizații de construcție mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.