Croaţia studiază posibilitatea de a aduce turişti cehi la vară în încercarea de a limita impactul pandemiei cu COVID-19 asupra sectorului turistic, vital pentru economia micii ţări balcanice, a anunţat marţi un ministru croat citat de AFP, relatează Agerpres.
Potrivit presei croate, la originea acestei iniţiative, botezată „coridoare turistice” către Croaţia, se află turoperatori cehi.
Propunerea a fost discutată de înalţi responsabili din cele două ţări.
Turiştii cehi care vor dori să viziteze Croaţia vor fi obligaţi să obţină un certificat sanitar care să ateste că nu sunt contaminaţi şi vor putea veni în această ţară cu avionul sau pe şosea.
„Am discutat deja cu Republica Cehă despre acest lucru, ei pregătesc o serie de propuneri şi noi le pregătim pe ale noastre”, a declarat Gari Cappelli, ministrul croat al turismului, pe postul public HRT.
„Suntem dependenţi de turiştii străini”, care reprezintă 90% din veniturile din acest sector, a menţionat ministrul.
Săptămâna trecută, premierul croat Andrej Plenkovic a declarat pe Twitter că a convenit cu omologul său ceh Andrej Babis ca miniştrii turismului din cele două ţări să „propună un model acceptabil pentru venirea de turişti cehi în acest sezon”.
Un model similar este avut în vedere şi pentru turiştii austrieci şi unguri, mai scriu media croate.
Iniţiativa a fost salutată de liderul Asociaţiei croate a agenţiilor de voiaj, Tomislav Fain, care s-a declarat „nerăbdător” să primească turişti cehi. „Trebuie să vedem dacă putem face ceva similar şi cu alte ţări din jur”, a spus Fain pentru AFP.
Autorităţile sanitare croate au avertizat totuşi împotriva unui exces de optimism, subliniind că turiştii originari din ţările mai afectate de pandemie decât Croaţia nu vor fi autorizaţi să intre în această ţară.
Croaţia, stat membru al UE şi care are 4,2 milioane de locuitori, a înregistrat până marți dimineață, 21 aprilie, 1.881 de contaminări, inclusiv 47 de decese, de la depistarea primului caz, la sfârşitul lui februarie. Peste 770 de persoane s-au vindecat.
Autorităţile croate au prelungit restricţiile menite să limiteze pandemia până la 4 mai, dar se tem de consecinţele acestor măsuri pentru turism, sector care reprezintă circa 20% din PIB. Potrivit FMI şi Băncii Mondiale, PIB-ul croat ar urma să scadă anul acesta cu 5% până la 9%.
În 2019, circa 20 de milioane de turişti, între care peste 700.000 de cehi, au vizitat Croaţia, cei mai mulţi alegând spectaculoasa coastă croată a Adriaticii.