„Chiar dacă cifrele ne arată că între cele două state există o valoare a schimburilor comerciale de numai 383 de milioane de euro, în Lituania sunt comercializate produse finite cu materie primă importată din România, și vice-versa, astfel încât nu putem să vorbim despre o statistică reală din acest punct de vedere. Lituania și România pot dezvolta proiecte comune în domeniul energiei, un exemplu de bune practici fiind terminalul lituanian GNL din Klaipeda, care reușește să ofere acestei țări un grad ridicat de independenţă în ceea ce privește gazele naturale. România trebuie să învețe din experiența Lituaniei, mai ales în situația geopolitică în care ne aflăm, și să reia proiectul Azerbaidjan — Georgia — România Interconnector (AGRI), ca o alternativă europeană la gazul rusesc. Chiar dacă a fost demarat în 2008, din anumite motive acest proiect nu a fost pus în practică până în prezent. AGRI presupune transportul gazelor naturale din regiunea Caspică, pe teritoriul Azerbaidjanului şi Georgiei, şi traversarea Mării Negre cu ajutorul navelor metaniere până în Portul Constanţa. Din păcate, renunţarea la acest proiect a însemnat şi oprirea investiţiilor în infrastructura de stocare a gazelor, Europa fiind complet nepregătită din acest punct de vedere la ora actuală”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.
„Unul dintre punctele importante de pe agenda Ambasadei Lituaniei în România îl reprezintă impulsionarea relațiilor comerciale cu țara dumneavoastră, acțiune dublată, în mod evident, de continuarea colaborării la nivel politic dintre cele două state. Profit, astfel, de această întâlnire pentru a vă solicita sprijinul în ceea ce privește atragerea unui număr cât mai mare de companii românești la viitorul summit Inițiativa celor 3 Mări, eveniment ce va avea loc, anul acesta, la Vilnius, în Lituania. Suntem foarte interesați în cooptarea antreprenorilor români în proiecte comune, mai ales în domeniile: energie, transporturi, digitalizare și IT&C. Camera de Comerț și Industrie a României și Ambasada Lituaniei în România au dezvoltat, de-a lungul timpului, o relație foarte strânsă și sunt convins ca, și de data aceasta, Camera Națională va reuși să impulsioneze mediul de afaceri din România să participe în număr cât mai mare la acest summit”, a declarat E.S.dl Arturas Zurauskas, ambasadorul Lituaniei în România.