Guvernul României transmite că așteaptă din partea Ucrainei prezentarea Planului de Acțiune cu privire la măsurile eficiente de control al exportului pentru prevenirea denaturării pieței cerealelor din țara noastră, măsuri pe care s-a angajat că le va prezenta până la finalul zilei de luni, 18 septembrie.
Totodată, Guvernul își exprimă regretul cu privire la faptul că „nu a fost identificată o soluție în plan european pentru prelungirea restricțiilor la importul de cereale din Ucraina, măsură solicitată de statele membre afectate de aceasta decizie”.
„În funcție de Planul de Acțiune prezentat de partea ucraineană, Guvernul României va decide măsurile potrivite pentru protejarea fermierilor români”, precizează un comunicat al Executivului.
Guvernul este în contact permanent cu Comisia Europeană și cu partea ucraineană pentru a se asigura că noul mecanism de limitare a efectelor importurilor produselor ucrainene, propus de CE, va preveni distorsiunile piețelor statelor membre UE care au fost protejate prin măsurile preventive de limitare a importurilor din Ucraina.
Polonia va prelungi unilateral interdicția de intrare a cerealelor ucrainene în țară începând cu miezul nopții, a declarat vineri premierul Morawiecki, citat de The Guardian.
Comisia Europeană a decis vineri că nu va prelungi interdicția privind importurile de cereale ucrainene în cele cinci țări vecine ale Ucrainei din UE, care expiră vineri, transmite Reuters.