Începe cel mai mare și dificil proiect feroviar din România: 4 tuneluri de peste 24 km străpung Carpații
Compania elena AKTOR, parte a asocierii RailWorks, a început cel mai mare si mai dificil proiect feroviar făcut vreodată in Romania, conform informațiilor intrate în posesia Mediaflux.ro.
Este vorba de patru tuneluri in lungime totala de peste 24 km care vor fi săpate cu 4 TBM-uri (tunnel boring machine) ce au costat peste 70 milioane de euro pentru a construi calea ferată Brașov – Sighișoara. Potrivit datelor noastre, peste 40 milioane de euro au fost achitați din fondurile proprii ale companiei Aktor.
Grecii de AKTOR au pus steagul României pe TBM-urile perforatoare cu care vor străpunge Carpații
Mai mult, în semn de respect pentru țara noastră, după cum arată și imaginile prezentate în exclusivitate, reprezentanții companiei din Grecia au pus steagul României pe cele patru mașinării care vor străpunge Carpații într-o inițiativă extrem de îndrăzneață de a construi cel mai mare și dificil proiect feroviar care a existat vreodată în România.
Cele 4 TBM uri se numesc ALEXIA, MELINA, EVELINA și KATERINA. Primul a ajuns deja în țară, iar al doilea va fi livrat luna viitoare. Ultimele două sunt finalizate în fabrică, au trecut deja testele tehnice și vor ajunge în România în iunie, respectiv iulie.
Până la finalul anului începe forarea propriu-zisă cu toate TBM-urile
Reprezentanții companiei Aktor au făcut public și calendarul livrărilor, astfel încât pana la sfârșitul acestui an, toate cele 4 TBM uri vor fi livrate in șantier la Brasov și pregătite pentru forare.
Primele două tuneluri vor avea lungime de 7, respectiv 5 km, cele mai lungi construite vreodată în țara noastră. Primul utilaj sosind deja La Racoș, în județul Brașov. Acesta este capabil să sape tuneluri de mari dimensiuni, cu o viteză de 15 metri pe zi. Construcția primului tunel va dura aproximativ 18-19 luni, proiectul urmând a fi gata în totalitate până în 2027.
Conform proiectului, distanța de 128 km între Brașov și Sighișoara va fi realizată în doar o oră și 30 de minute, reducând practic la jumătate cele trei ore din prezent.
Tronsoanele feroviare Brașov-Apața și Cața-Sighișoara, respectiv Apața-Cața sunt modernizate în prezent de Asocierea RailWorks, formată din Alstom, Arcada, Aktor, Euroconstruct Trading 98, conform unui contract semnat între CNCF CFR SA și asocierea Railworks în 2020 contractul de execuție pentru lucrările de modernizare a loturilor 1 și 3 din tronsonul de cale ferată Brașov – Sighișoara, cu o valoare estimată la 2,9 miliarde lei. De asemenea, pe lotul 2, Apața-Cața, Asocierea Railworks a câștigat contractul la final de 2019, pentru o valoare de 2,72 miliarde lei.