Imediat după plata creanţelor, Elcen va face demersurile legale la Tribunalul Bucureşti pentru ieşirea din procedura de insolvenţă şi reintegrarea companiei în circuitul economic.
Potrivit comunicatului, Elcen a reuşit să-şi redreseze activitatea ca urmare a disponibilităţii şi eforturilor reprezentanţilor societăţii, aflată în dificultate financiară, de a găsi soluţii viabile pentru a depăşi această situaţie. Deşi, din punct de vedere statistic, numărul societăţilor redresate şi reintegrate în circuitul economic este mic raportat la numărul societăţilor radiate, atât structurile de decizie din cadrul Elcen, cât şi angajaţii, s-au dedicat acestui demers, rezultând cele mai bune şi aplicate idei pentru redresarea societăţii.
Ieşirea din dificultate financiară a Elcen face posibilă accesarea fondurilor externe nerambursabile de la Uniunea Europeană sau a creditelor bancare pentru modernizarea centralelor termoelectrice pe care le deţine, în conformitate cu normele europene şi naţionale privind protecţia mediului.
Realizarea investiţiilor creează contextul favorabil pentru respectarea criteriilor de eficienţă energetică, asigurarea continuităţii furnizării agentului termic necesar pentru distribuţia apei calde şi a căldurii către locuitorii capitalei racordaţi la sistemul centralizat de încălzire şi asigurarea energiei electrice esenţiale pentru Bucureşti şi sistemul energetic naţional.
"Deşi Elcen a făcut toate eforturile pentru ieşirea din insolvenţă cu scopul de a-şi consolida rolul economic şi social vital pe care îl deţine, atât pentru securitatea energetică la nivel naţional, cât şi pentru sistemul de termoficare al capitalei, este în continuare nevoie de o colaborare eficientă între toţi participanţii la sistemul centralizat de încălzire al capitalei (Guvern, Primăria Municipiului Bucureşti, Elcen-Termoenergetica), astfel încât să se identifice cele mai bune soluţii pentru menţinerea contextului favorabil creat prin această ieşire din insolvenţă", precizează sursa citată.
Electrocentrale Bucureşti a intrat în procedură de insolvenţă în 2016, având la bază un program coerent de reorganizare în care se urmăreşte cu prioritate eficientizarea activităţii societăţii, în scopul îmbunătăţirii situaţiei financiare. Planul de reorganizare a societăţii, în vederea eficientizării activităţii, a fost depus în 2018.