Nimic mai simplu! Există strategii care vor permite chiar și celor mai mari cheltuitori să facă economii din timp pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Iată 3 metode inedite pentru a te apuca încă de pe acum de strâns bani:
- No-spend November
Provocarea „no spend November” nu este o strategie nouă pentru cetățenii statelor vestice. Cei mai frugali și organizați din punct de vedere financiar au pus la cale această strategie pentru a economisi bani pe final de an. Ce presupune această provocare?
- limitarea tuturor cheltuielilor în afară de cele strict necesare (chirie, utilități, facturi);
- cumpărăturile vor fi făcute doar la supermarketuri, unde prețurile sunt mai mici decât la magazinele de la parterul blocului;
- prânzul și cafeaua vor fi luate la pachet de acasă, în loc să fie achiziționate de la restaurant sau cafenele;
Cei mai curajoși transformă această provocare în „no spend year”, dar acest nivel de frugalitate necesită o măiestrie bine conturată în timp. Chiar și așa, dacă veți reuși să mențineți aceste reguli pe perioada lunii Noiembrie, cumpărăturile de Crăciun nu vor mai părea atât de înspăimântătoare și contul dumneavoastră bancar vă va rămâne pe veci recunoscător. Utilizați această idee pentru a economisi bani și în alte luni ale anului.
- Creditul, strategie pentru cadourile de Crăciun?
Mulți cetățeni preferă să apeleze la un credit de nevoi personale sau la un împrumut rapid în perioada sărbătorilor, pe care să îl returneze ulterior în rate lunare. Această strategie poate fi potrivită pentru cei cumpătați, dar mulți oameni nu se pot abține și ajung să se afunde într-o spirală a creditelor care le dau peste cap întreaga viață.
Dacă vă regăsiți printre cei care preferă să apeleze la un credit rapid atunci când se apropie une eveniment important care presupune cheltuieli, învățați mai multe despre credite rapide din sfaturile experților internaționali în astfel de instrumente financiare.
- Utilizează „șantajul vizual” în avantajul tău
Simplul fapt că ne dorim să punem bani de-o parte pentru cadourile de Crăciun nu reprezintă, pentru mulți dintre noi, suficientă motivație să facem acest lucru din timpul anului. „Șantajul vizual” reprezintă o strategie prin care expunem foarte vizibil, sub formă de colaj, ce dorim să achiziționăm pentru noi sau pentru cei dragi, în diferite locuri strategice din casă: în fața biroului, pe frigider, pe ușa dulapului etc. Astfel, ori de câte ori ne aruncăm privirea asupra acestor dorințe reprezentate vizual ne vom simți vinovați, iar motivația va fi mai mare și economiile vor crește văzând cu ochii.
Într-o lume ideală nu ar trebui să fie nevoie de astfel de șiretlicuri pentru a putea pune câțiva bani de-o parte pentru lucrurile cu adevărat importante în viețile noastre. Cu toate acestea, tentația cheltuirii banilor apare în fiecare zi și, din păcate, de cele mai multe ori aruncăm cu bani în lucruri care nu contează la fel de mult precum clipele de calitate petrecute alături de cei dragi.
Pentru o garanție în plus și mai mult amuzament, implicați familia și prietenii în „provocările” economiilor de iarnă. Sigur și ei se află în aceeași situație în această perioadă delicată, iar strategiile vor funcționa mai bine atunci când vă puteți consulta și motiva împreună. Mai mult, cei mici vor fi foarte bucuroși să participe la jocul economiilor, iar cu această ocazie vor învăța lecții prețioase despre finanțe personale, economii și viață de familie.
Nu este nevoie de mulți bani pentru a avea sărbători de iarnă fericite. Bucuria petrecerii alături de familie și prieteni contează cel mai mult, dar un mic efort pentru a transforma o sărbătoare deja superbă într-un eveniment mai frumos prin dăruirea unor cadouri mult așteptate merită orice „strategie” sau „provocare”. Dacă vă regăsiți printre oamenii care au nevoie de extra motivație pentru a-și crește contul de economii, încercați aceste strategii. Cu puțină organziare și motivație în plus, oricine își poate asigura sărbători de vis în fiecare an.