Satul Bezidul Nou, cu cele 180 de gospodării, cu școala și bisericile lui, a avut ghinionul să se afle într-o căldare naturală în care s-au adunat apele de acumulare. Lăcașurile de cult ale credincioșilor catolici şi evanghelici, care se aflau la numai câţiva paşi unul de altul, au fost inundate cu totul.
Mulți ani, se mai vedeau în verile secetoase rămăşiţele unui zid şi o turlă tristă, al cărei acoperiş s-a prăbuşit în 2006. Drama oamenilor de aici nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Mulţi bătrâni şi-au găsit sfârşitul privind cum apele le-au înghiţit rostul lor de-o viaţă. În amintirea lor, localnicii din Bezid mai ţin câte o slujbă pe malul apei, în dreptul bisericii în care, odinioară, s-au cununat şi s-au botezat atâtea suflete, potrivit România misterioasă.
BLESTEMUL CELOR SCUFUNDAȚI SAU FENOMEN NATURAL BANAL
Vara, peisajul este minunat, însă nu puțini au fost cei care s-au temut să mai intre în apa adâncă, dacă au avut curajul prima dată să se îndepărteze prea mult de mal. Până și înotătorii de performanță se tem de capcanele satului scufundat, pentru că în apele tulburi stau ascunși copaci bătrâni, ziduri de case și acoperișuri care le-ar putea pune viața în pericol. Peste 20 de oameni și-au pierdut viața în acest lac, de când a fost dat în folosință, în anul 1989, mai scrie sursa citată.
Localnicii cred că satul scufundat cere tribut de suflete și este bântuit de blestemele nefericiților care au fost nevoiți să plece în pribegie.