Succesul noilor "tratemente" poate fi și un nou exemplu privind discreditarea științei și cercetării în fața opiniilor neverificate, dar viralizate în mediul online cu ajutorul unor vedete, influenceri și specialiști controversați.
Un studiu citat de publicația de specialitate Health News arată că în Statele Unite 100% dintre obstetricieni/ginecologii nu ar recomanda placentofagia, în timp ce majoritatea moașelor, aproximativ 53%, rămân neutre în recomandarea lor.
De alfel, chiar studiile privind beneficiile și riscurile consumului de placenta arată că efectele sunt minimale spre inexistene: practic nu face nici rău, dar nici bine.
În ciuda opiniilor avizate, în Statele Unite fac furori jeleurile sau smoothie-uri preparate din placenta, scrie The Guardian.
Publicația dă exemplul numeroaselor laboratoare care s-au specializat în diverse metode de preparare, de la deshidratare și capsulare, până la prepararea de balsamuri și ursuleți roz de gumă cu placentă.
O explicație pentru succesul tot mai mare al acestei proceduri trebuie căutată în zona vedetelor care i-au lăudat beneficile: Alicia Silverstone, Chrissy Teigen sau Mandy Moore.
Ultima fiță, promovată de vedeta Kailyn Lowry, a fost un smoothie de placentă preparat acasă.
Pe seama excentricității sau a intereselor pecuniare ale influncerilor, pe de-o parte și naivitatea publiculuiu de mămici, de pe alta, copmpaniile care s-au specializat în preparera placentei se dezvoltă spectaculos. Una singură a realizat 300.000 de încapsulări, iar afacerile sunt în plin avânt.