La începutul anilor \"90, Raj Manur era un copil de 6 ani, jucăuş şi vesel, ca toţi puştii de vârsta lui și trăia cu părinţii într-un orăşel din SUA. Totul s-a schimbat când micuţul Raj le-a povestit părinţilor săi că el, mai demult, a avut un alt tată, o altă mamă, a trăit în alt loc şi a avut şi trei fraţi. Părinţii lui au pus totul pe seama fanteziei băieţelului, scrie site-ul Secretele lui Lovendal.
A doua zi însă, copilul le-a mărturisit părinţilor că unul din fraţii săi l-a împuşcat când el avea 24 de ani și a continuat să repete insistent povestea.
Contrariați, părinţii au făcut cercetări și au descoperit, uluiți, că la mică distanță de localitatea în care trăiau a fost ucis, cu câţiva ani în urmă, un băiat de 24 de ani, de propriul său frate.
Dus să viziteze locuința familiei în care a avut loc tragedia, Raj s-a simțit ca la el acasă, a recunoscut abolut totul, inclusiv vecini și întâmplări pe care altfel n-ar fi avut de unde să le afle.
Apoi, spre consternarea totală a celor prezenţi, a indicat locul unde a fost împuşcat, numindu-l pe fratele său cel mic drept omul care-l asasinase.