Ştiinţa nu neagă întru totul existenţa deochiului. Psihiatrul american Colin A. Ross spunea, în urmă cu câţiva ani, că ochii emit energie electromagnetică, iar oamenii o pot percepe atunci când se privesc fix. El chiar a reuşit să capteze şi să măsoare această energie într-un experiment, cu ajutorul unor instrumente speciale, dar care nu au fost brevetate deocamdată. Potrivit studiului său, ochii emit unde electromagnetice cu o frecvenţă care variază între 1 şi 40 de Hertzi. Deochiul nu este nicidecum o superstiţie, ci ştiinţă pură, spune psihiatrul american.
Superstiţii vechi spun că nu oricine poate să deoache, oricât de invidios ar fi şi oricât de rea i-ar fi inima. Se crede că persoanele care deoache sunt înzestrate cu un har şi anume au abilitatea înnăscută de a transmite vibraţii negative sau curenţi bioenergetici, concentrându-şi privirea asupra celorlalţi.
Dacă vrei să te păzeşti de deochi, să nu priveşti niciodată insistent o persoană, indiferent ce culoare ar avea ochii, spune credinţa populară. Bebeluşii sunt cel mai uşor de „vătămat“ cu privirea şi tocmai de aceea, multe dintre metodele de protecţie împotriva deochiului îi vizează pe ei. Chiar şi în zilele noastre, în unele maternităţi, bebeluşilor li se leagă o aţă roşie la mână, ştiut fiind că această culoare ţine toate relele departe.
Sursa: Doctorulzilei.ro