Specialiștii spun că această situație va continua cel puțin încă șase luni.
Prețul motorinei a scăzut cu circa 10% sub cel al bezinei, pe piețele internaționale, de la începutul anului și până acum. La pompele din România însa, prețul motorinei a coborât cu circa 3%, adică între 10-15 bani, sub cel al benzinei. Diferența între prețurile din afară și cele de la noi este dată de cursul de schimb dolar/leu, precum și de nivelul taxelor locale.
Concret, benzina de 95 costă azi între 5 lei și 60 de bani și 5 lei 65 de bani pe litru, în timp ce motorina standard costă între 5lei și 55 de bani și 5 lei și 60 de bani pe litru. La începutul acestei săptămâni, diferențele erau și mai mari, motorina fiind mai ieftina chiar și cu 25 de bani decât benzina.
Din 2009 până anul trecut, benzina s-a scumpit în România cu 100 la sută, un litru ajungând să coste 1,32 de euro. Nici românii care-și alimentează mașinile cu motorină nu au scăpat de scumpiri, prețul acesteia a ajuns în ultimii cinci ani să coste cu 72 la sută mai mult