In cazul vehiculelor de transport de marfa care au MTMA cuprinsa intre 3,5 si 7,5 tone, rovinieta va fi mai scumpa. Mai exact, tariful pentru o zi va fi de 11 euro (fata de 4 euro, cat este in prezent), cel pentru sapte zile - 27 de euro (fata de 20), cel pentru 30 de zile - 55 de euro (fata de 52), cel pentru 90 de zile - 155 de euro (fata de 120) si cel pentru 12 luni - 550 de euro (fata de 320), scrie avocatnet.ro.
Pentru vehiculele de transport de marfa cu MTMA intre 7,5 si 12 tone, exceptand rovinieta pentru o zi -- care va fi de 11 euro in loc de 7 -- si cea pentru 12 luni -- care va fi de 635 de euro in loc de 560 --, autoritatile vor face reduceri, dupa cum urmeaza:
- pentru sapte zile: 31 de euro (fata de 35, cat este in prezent);
- pentru 30 de zile: 63 de euro (fata de 91);
- pentru 90 de zile: 180 de euro (fata de 210).
Referitor la vehiculele de transport de marfa cu MTMA mai mare sau egala cu 12 tone (cu maximum trei axe), singura crestere va fi a rovinietei pentru o zi: 11 euro in loc de 9 euro. In rest, pretul va fi:
- pentru sapte zile: 36 de euro (fata de 45, cat este acum);
- pentru 30 de zile: 72 de euro (fata de 117);
- pentru 90 de zile: 205 euro (fata de 270);
- pentru 12 luni, tariful va fi in continuare de 720 de euro.
In fine, in cazul vehiculelor de transport de marfa cu MTMA mai mare sau egala cu 12 tone (cu minimum patru axe), tariful pentru o zi si cel pentru 12 luni vor ramane aceleasi (11, respectiv 1.210 euro). Insa rovineta de sapte zile va costa mai mult (60 de euro, fata de 55), iar cea pentru 30 sau 90 de zile va costa mai putin (121 de euro, fata de 143, respectiv 350 de euro, fata de 374).
Potrivit notei de fundamentare a proiectului de ordonanta, autoritatile fac aceste modificari de tarife pentru a se conforma reglementarilor europene aflate in vigoare. In acelasi timp, initiatorii subliniaza carovinieta isi va pastra nivelul actualpentru autoturisme, pentru vehiculele de transport de persoane si pentru cele de transport de marfa cu MTMA mai mica sau egala cu 3,5 tone.
Lipsa rovinietei poate fi sanctionata cu amenzi de pana la 4.500 de lei
Prin intermediul rovinietei, soferii capata dreptul de a circula, pe o perioada de timp determinata, pe reteaua de drumuri nationale a Romaniei. In cazul in care aceasta nu este achitata, autoritatile pot da amenzi substantiale.
In prezent, potrivit OG nr. 15/2002, amenda pentru lipsa rovinietei are un cuantum minim de 250 de lei, dar poate ajunge pana la 4.500 de lei, in functie de tipul vehiculului. Amenzile cele mai mici se dau in cazul autoturismelor (250-500 de lei), in timp ce amenzile cele mai mari se dau in cazul vehiculelor de transport de marfa cu MTMA mai mare sau egala cu 12 tone (3.000-4.500 de lei).