George Bacovia (1881-1957), născut cu numele George Andone Vasiliu, într-o familie de comercianţi din Bacău, s-a remarcat ca o firea depresivă, inadaptată, orientată spre meditaţie şi leneș. Poetului îi plăcea să lucreze puţin, cu pauze mari.
"Având un temperament retractil, cu ieşiri publice aberante, şi o biografie ştearsă, nu e de mirare că George Bacovia nu a avut în epocă o receptare pe măsura operei. Abia după aproape un deceniu de la moartea sa, Ion Caraion, Nichita Stănescu, Ileana Mălăncioiu, Adrian Păunescu, Cezar Ivănescu (...) au descoperit adevăratele valenţe ale poeziei bacoviene şi l-au pus pe soclu alături de Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu. (...) Culmea paradoxului, strălucirea (sa) a început în epoca proletcultismului", nota scriitorul și publicistul Nichita Danilov.
Poetul nu și-a ascuns pasiunea pentru alcool, iar într-un interviu din perioad interbelică a explicat de ce și-a ales pseudonimul BACOVIA.
"Prescurtând pe BACHUS în BACO, și adăugând apoi cuvântul latin VIA, "calea", ajungi să vezi că Bacovia înfățișează pur și simplu CALEA LUI BACHUS. Pe calea aceasta am mers eu într’adevăr multe ori. De vină e și de foarte regiunea în care m-am născut, viile de la Bacău având renumele lor", explica artistul într-un interviu din "Vremea", din 1943.
Interviul lui Bacovia din "Vremea", 6 iunie 1943 (sursă. Digiteca Arcanum)
Artistul mai preciza că multe din poeziile incluse în volumul „Scântei galbene” i-au fost inspirate de priveliștea din grădina publică a Bacăului, iar motivele bahice aparțin celei mai imediate realități".
