Ortodoxe
Sf. Mc. Eupshie; Sf. Cuv. Vadim
Greco-catolice
Sf. m. Eupsihie din Cezareea
Romano-catolice
Joia Sfântă (Cina Domnului)
Fer. Ubald, călug.
Sfântul Mucenic Eupshie este pomenit în calendarul creştin ortodox la 9 aprilie.
S-a născut în Cezareea Capadociei din părinţi creştini, tatăl său era demnitar al imperiului. A fost martor al persecuţiilor creştine dezlănţuite de împăratul Iulian Apostatul (361-363) şi al redeschiderii templelor păgâne.
Sfântul Eupshie în ziua nunţii sale, care era şi ziua de sărbătoare a zeului "Noroc", pentru care se aduceau multe jertfe la templu, a adunat un grup de creştini şi împreună au distrus vechiul sanctuar din cetate.
După această faptă a fost arestat şi pentru că nu s-a lepădat de credinţa în Hristos a fost torturat şi omorât prin tăierea capului.
Pe locul mormântului Sfântului Eupshie a fost construită o biserică, după moartea împăratului.
În această zi este pomenit şi Sfântul Cuvios Vadim, care, împreună cu şapte ucenici ai săi, a fost închis în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor din Persia.
Acest sfânt era din cetatea Vitlaplata, de neam foarte bogat şi, când a voit să se facă monah, toată averea sa a împărţit-o săracilor. Apoi, a zidit o mănăstire în afara cetăţii, vieţuind într-însa, cu fapte bune, sârguindu-se în toate a plăcea lui Dumnezeu şi a împlini voia cea sfântă a Lui; pentru că era bărbat plin de dar şi de adevăr, vas ales al lui Dumnezeu.
În temniţă, a petrecut patru luni, legat împreună cu ucenicii lui, bătut aspru în toate zilele, răbdând însă cu bărbăţie, pentru nădejdea şi adevărata credinţă, pe care o avea către Dumnezeu.
Sfântul Vadim a fost omorât de către un demnitar al imperiului cu numele Nirsan, care şi el era creştin şi pentru asta a fost închis de către împărat. Temându-se însă de torturile la care urma să fie supus acesta a dat de ştire împăratului că orice îi va cere, este gata să facă.
"Împăratul auzind, s-a bucurat foarte şi aducându-şi aminte de Sfântul Vadim, i-a poruncit să-l elibereze din legături şi să-l ducă din temniţă la palatul său. Şi a zis către boierii care stăteau înaintea lui: 'Dacă Nirsan va ucide cu mâna sa pe Vadim, apoi să se dezlege din legături şi să ia el toate averile lui Vadim'" ("Vieţile Sfinţilor").
A fost adus atunci Sfântul Vadim la Nirsan, care, luând sabia, s-a apropiat să-l ucidă pe mucenicul lui Hristos, dar, fiind cuprins de un cutremur, când a voit să-l lovească pe mucenic, s-a făcut ca o piatră nemişcată.
"Iar robul lui Dumnezeu căutând spre el, a zis: "Până într-atât a crescut răutatea ta, o, Nirsane, încât, nu numai că te-ai lepădat de Dumnezeu, ci şi pe robul Lui voieşti a-l ucide? Vai ţie, ticălosule, ce vei face în ziua aceea, când vei sta înaintea înfricoşatei judecăţi, ca să dai un răspuns Dumnezeului Celui veşnic? Eu, o, ticălosule, mă săvârşesc în chinuri pentru Hristosul meu, însă n-aş fi voit ca din mâinile tale să fiu ucis, ci de la altul oarecare aş fi dorit, ca să sufăr moartea aceasta" ("Vieţile Sfinţilor").
Nirsan, ruşinându-se de cuvintele acelea şi neputând să facă porunca aceea, stătea tremurând. După aceea, întărindu-şi inima sa ca fierul, a lovit cu sabia în grumaji pe mucenic. Dar, mâinile ucigaşului tremurau şi a fost nevoie de multe lovituri pentru uciderea Sfântului.
Sfântul Cuvios Vadim a trecut la Domnul în chinuri cumplite în ziua de 8 aprilie. Cei şapte ucenici ai săi au rămas în temniţă încă patru ani, până la moartea împăratului persecutor. Iar după sfârşitul aceluia au fost eliberaţi şi au fost lăsaţi în credinţa lor.