Ortodoxe
Sf. Ap. Andronic şi soţia sa, Iunia; Sf. Cuv. Nectarie şi Teofan
Duminica a 5-a după Paşti
Greco-catolice
Sf. ap. Andronic şi cei împreună cu el; Sf. Iunia. Fer. Scheffler János
Romano-catolice
Sf. Pascal Baylon, călug.; Fer. Ioan Scheffler, ep. m.
Sfântul Apostol Andronic şi Sfânta Iunia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 17 mai.
Sfinţii Apostoli Andronic şi Iunia erau rude ale Sfântului Apostol Pavel, cunoscuţi în grupul celor şaptezeci de ucenici apostoli, pentru că au crezut în Hristos înaintea Apostolului Neamurilor.
Cei doi Apostoli sunt pomeniţi de către Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani (16, 7): "Îmbrăţişaţi pe Andronic şi pe Iunias, cei de un neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos".
Potrivit acestei mărturisiri, Andronic şi Iunia erau deja creştini în momentul convertirii Sfântului Pavel. Prin eforturile misionare ale Sfinţilor Apostoli Andronic şi Iunia, mulţi păgâni s-au convertit la creştinism şi au fost construite multe biserici.
În secolul al V-lea, în timpul împăraţilor Arcadius şi Honorius au fost descoperite moaştele Sfinţilor Andronic şi Iunia într-o periferie a Constantinopolului, Evghenia. Mai târziu, pe acest loc a fost zidită o biserică.