Este vorba de un bilețel scris în limba germană și ascuns în zidărie de unul dintre muncitori, ca mărturie peste timp a calvarului pe care-l îndura.
„Iubite prieten ce vei găsi aceste rânduri, Dumnezeu să te binecuvânteze. Sunt aici ca deținut politic din 1951, 16 Vll (iulie), până (acum) 1952, V (mai), fiind zidar și dulgher la muncă. Am fost condamnat la 9 ani și de la 10 a l-a (ianuarie) 1949 viața mea este în mâinile Domnului, căci liber nu voi fi prea curând. Dar Dumnezeu este milostiv. Cu salutări, Marton Iulius, domiciliat la Heltau-Cisnădie, lângă Hermannstadt-Sibiu".
”În fața unor astfel de momente, nu-și au rostul foarte multe cuvinte. Data viitoare când trecem prin fața Cazinoului, să nu uităm de Marton Iulius și de frații lui de suferință”, a scris edilul Constanței, Vergil Chițac, cel care a postat documentul istoric.