_9fda0ea340.jpg)
Povestea a fost relatată, mai târziu, de istoricul și academicianul V.A. Urechia și readusă în actualitate de publicistul Silviu N. Dragomir, într-o serie de articole dedicate Bucureștiului mai puțin cunoscut.
HÂRJOANA DINTRE MARIA ȘI MARIN , "PEDEPSITĂ" CU O CĂSĂTORIE
"Frumoasa Maria, fata boierului Costea, era atrasă de trupeşul ţăran Marin, cu care se mai hârjonea din când în când. Tineri; ce să le faci - deşi nu se prea cădea ca o fată de boier, vătaf cuprins, să se joace în văzul lumii cu un îngrijitor de curte. Toate, mai treacă-meargă, dar într-o seară musafirii vecinului lor, (...) care petreceau la o sindrofie, pe lună plină, au văzut pe fata boierului Costea stând aproape, "de vorbă”, cu un mojic, cu o slugă! Era Marin.
Aflând toată tărăşenia, boierul Costea se chibzui şi hotărî să-i pedepsească pe cei doi, trecând chiar peste stare şi rang. Să-i căsătorească!
Aflând de pedeapsa ce i-o impunea mâniosul ei tată, Maria se repezi - bucuroasă - şi-i sărută mâna, făcându-şi pregătirile de nuntă",ne povestește Urechia, potrivit articolului publicat în culegerea "Un Bucuresti mai putin cunoscut - Silviu N. Dragomir".
MIRELE, FRUMOS ȘI EL, DAR CU ȘOLDURILE CAM "RĂSĂRITE"
Planul uniunii între cei doi tineri a mers strună, până în ziua nunții.
"Mireasa, Maria, arăta splendid la cei 17 ani ai săi şi mândră că fusese botezată de însăşi Doamna lui Mihai Vodă Şuţu. Halal de ţărănoiul de Marin! (...) Era şi el frumos, decât că cei de faţă se minunau de şoldurile puţin cam prea răsărite ale băietanului îmbrăcat ţărăneşte, dar
curat şi cuviincios.
În fine, s-a terminat şi nunta, dar a doua zi'tot oraşul aflase de Mihnea ţiganul, bucătarul boierului Costea, că mirii o duseseră toată noaptea numai în văicăreli şi hohote necontenite."
MARIN ERA MARIA. FOC ȘI PARĂ LA CURTEA DOMEASCĂ
Pe la prânz din a doua zi a nunții, lucrurile luară o altă întorsătură. Nu se mai punea problema de zvonuri şi şuşoteli, ci la Judecătoriă
Agiei se prezentă boierul Costea care făcu reclamaţie în regulă că îşi măritase fata după o altă femeie şi că nu erau întrunite condiţiile cerute pentru a îndeplini “taina” căsătoriei.
"Cum toate acestea nu se mai întâmplaseră vreodată, mare bătaie de cap avură vel-aga şi chiar Vodă. Spicuim din raportul Agiei: Marin, respectiv cealaltă Marie, “este fata unui Lazăr, slujitorul ogiesc ot Herăstrău, cé au murit, şi de sunt ca la 6 ani, mai întâi a cunoască nimeni, s-a schimbat în portul bărbătesc, cum şi numele din Maria în Marin... cu mijlocul acesta a socotit să se cotorosească de bărbătu-
seu pentru totdeauna şi de aceea zice că a făcut o faptă ca aceasta. Deci cercetând atât la pravilele împărăteşti, cât şi la cele din urmă politiceşti cugetătoare, nu s-a putut afla nici o vină de vreo urmare ca aceasta, adică ce se cununa muiere cu muiere, spre a se şti şi pedeapsa învinovăţirei... fiind doar bicisnică nebunie a ei, iar nu de vreun cuget cu răutate... rămânând doar că au înşelat taina cununiei... Vel-agă Const. Caragea, Paharnic Ion Cuţeanu, 7 oct. 1801”.
MIRELE ȘI NAȘA, PEDEPSIȚI CU STRAȘNICĂ BĂTAIE
Vodă, primind raportul Agiei prin care se cerea doar pedepsirea Măriei din Herăstrău, ca şi a naşei (?), cu bătaia, pune următoarea rezoluţie:
“Domnia mea justă, poruncim dar, că atât pc Maria, cât mai vârtos pe naşă-sa Nita, să le pedepseşti cu straşnică bătaie şi apoi cu această a noastră domnească hotărîre, să trimiţi pe Maria la Schitul Viforâta ot sud Dânibovita. 20 octombrie 1801”.
Astfel se stinse vâlva făcută prin căsătoria celor două Marii. Rămâne întrebarea asupra asprei pedepse dictate asupra naşei, a cărei vinovăţie nu rezultă în nici un fel din dosarul Agiei. Să fi avut şi naşa o îndatorire asupra mirelui, precum nasul asupra miresei? se întreabă Silviu N. Dragomir.
