În noaptea de 1 noiembrie 1989, Mihaela Runceanu a avut parte de o moartea violentă, în propriul apartament, la doar 34 de ani. Era cea mai în vogă vedetă a muzicii ușoare românești și cu doar 2 zile în urmă își lansase discul de debut.
O zi mai târziu, un tânăr de 21 de ani, Daniel Cosmin Ştefănescu, un apropiat al artistei, a fost reținut, acuzat și condamnat pentru crimă. A ispășit peste 17 ani de închisoare.
ÎN EPOCA DE AUR "NU EXISTAU" CRIME ȘI MORȚI CONTROVERSATE
Dispariția tragică și violentă a artistei n-a fost în niciun fel anunțată de presa regimului comunist condus de Nicolae Ceașușescu, cu toate că Mihaela era una dintre cele mai mediatizate vedete pop.
"În “Epoca de aur” nimeni, în special o celebră artistă, nu trebuia să aibă un sfârşit tragic. Mai ales în preajma Congresului al–XIV–lea (20-24 noiembrie 1989) al Partidului Comunist Român", este o explicație oferită de Mircea Nicolau, analist și documentarist al scenei de muzică ușoară.
Cu toate acestea, în interval de o săptămână au apărut 25 de anunţuri despre moartea artistei la rubrica “Decese”, în ziarul “România liberă”.
În ziua de 2 noiembrie, mii de oameni s-au perindat pe la sicriul Mihaiei Runceanu, depus la biserica Izvorul Nou de pe Şoseaua Mihai Bravu, în apropiere de casa ei.
Pe 4 noiembrie, solista a fost condusă pe ultimul drum, în orașul natal, Buzău, de mii de oameni.
sursă foto: topromanesc.ro
PRESA COMUNISTĂ S-A COMPORTAT CA ȘI CUM MIHAELA RUNCEANU N-AR FI EXISTAT
În mod tipic stilului de comunicare al presei în perioada regimului comunist și mai ales în ultimii ani ai epocii Nicolae Ceaușescu, asasinarea Mihaelei Runceanu a fost ignorată, iar relatările interzise, ca orice eveniment considerat "nepotrivit".
Recitalul care urma să fie difuzat de Televiziunea Română chiar în ziua în care vedeta era înmormântată a fost scos de pe post, fiind înlocuit de un program susținut de Mirabela Dauer, potrivit sursei citate.
Asasinul, Daniel Cosmin Ștefănescu, nu și-a recunoscut niciodată fapta, dar a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. În 2004, a fost eliberat, din greșeală, pe baza unei grațieri pentru „Lotul Miron Cozma”, acordată de Ion Ilescu la finalul mandatului prezidențial, dar a revenit după gratii încă un an și jumătate. În total, a ispășit 17 ani de închisoare, iar după ce a fost eliberat s-a stabilit în Marea Britanie.