Vreme de 41 de ani, între 1948 până în 1989, istorigrafia comunistă a manipulat atât desfășurarea evenimentelor din 23 August, cât și titulatura. Mai întâi a fost "Insurecția armată", pentru ca în epoca lui Nicolae Ceaușescu să devină, „Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă”.
„Propaganda comunistă a reușit să rescrie istoria. Poate o singură sintagmă folosită era reală, „eliberarea antifascistă” și ține de realitatea istorică, restul fiind propagandă", a explicat doctorul în istorie Matei Greboinanu, decanul Facultății de Istorie a Universității București, pentru Europa Liberă.
Toate aceste schimbări de perspectivă reflectau ambițiile foștilor lideri comuniști. Astfel, dacă în perioada Gheorghiu-Dej toate meritele aparțineau "Partidului" (PCR - Partidul Comunist Român- N.R.), până în anii '80 Nicolae Ceaușescu a devenit personajul principal al evenimentelor. Așa se face că și paradele dedicate zilei de 23 August au devenit un spectacol dedicat "celui mai iubit fiu al țării".
PENTRU ROMÂNII DE RÂND, 23 AUGUST ERA ZIUA LIBERĂ SERBATĂ CU MICI, BERE ȘI PARADE
În acea zi de final de vară, toată suflarea României socialiste - de la șoimi ai patriei, pionieri și studenți, până la oamenii muncii din marile oraşe - era mobilizată în defilări fastuoase dedicate conducătorului suprem şi partidului iubit.
Defilarea începea dimineaţa. Din curtea fabricilor, muncitorii porneau încolonaţi, iar cei care se remarcaseră în câmpul muncii era în față şi aveau onoarea să poarte portretele lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu sau steagurile uriașe.
„Ziua de 23 august era sărbatoarea naţională a României înainte de 1989. Tânăra generaţie ar trebui să ştie cât de mult se muncea pentru aceste demonstraţii care aveau loc pe stadioane. Era un adevărat show de preaslăvire a conducătorului", spunea profesorul de istorie Mihai Manea, pentru romanialibera.ro.
Elevii, artiştii, dar şi muncitorii din uzine, cu toţii erau obligaţi să participe la demonstraţiile în cinstea cuplului dictatorial de pe 23 august. Însuşi profesorul de istorie a participat de multe ori la această sărbătoare în adolescenţa sa.
„Îmi amintesc că trebuia sa trec prin Piaţa Aviatorilor unde era tribuna oficială îmbrăcat în trening roşu cu un stindard uriaş în spate. Era atât de mare şi de greu că trebuia să îl ţin cu ambele mâini. Am repetat de zeci ori traseul şi mişcările. Tovarăşii activişti erau foarte atenţi ca totul să iasă perfect", povesteşte Manea.
După ce se termina demonstraţia, românii începeau adevărata petrecere
„Pe drum erau tonete cu mici, eugenii şi Pepsi. După ce s-a terminat totul, am abandonat steagurile şi ne-am dus la tonete. Cu toate acestea, nimeni nu ne-a întrebat a doua zi unde erau steagurile. Exista o dedublare: mă duceam la demonstraţie, dar în momentul în care simţeam că totul s-a terminat voiam să mă bucur de acea zi : 23 august după amiaza însemna tarafuri şi grătaruri. Probabil o imagine idilică pentru mulţi dar cei care au muncit pe stadioane în perioada comunistă nu vor uita niciodată această sărbatoare", mai afirmă istoricul.
