17 aprilie - Zi de mare doliu pentru credincioși - Sfânta şi Marea Vineri

Ortodoxe
(Zi aliturgică. Denia Prohodului Domnului)
Sf. Sfinţit Mc. Simeon, episcopul Persiei

Greco-catolice
Sfânta şi Marea Vineri (Patimile şi moartea Domnului)
Sf. ep. m. Simeon şi cei împreună cu el; Sf. cuv. ep. Acachie; Sf. papă Agapet. Zi aliturgică; Prohodul Domnului

Romano-catolice
Ss. Ilie, Paul şi Isidor, m.


Sfânta şi Marea Vineri este zi de doliu pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii. Zi aliturgică (nu se slujeşte Sfânta Liturghie), pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii şi al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeaşi zi.

Denia din Vinerea Mare cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, cântată şi de credincioşi, pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, ce se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, Sâmbăta Sfintelor Pătimiri, şi care se oficiază, de fapt, în seara de vineri.

Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează înmormântarea Domnului.

Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, episcopul Persiei, pomenit în calendarul creştin ortodox la 17 aprilie, face parte dintre creştinii care au suferit în timpul persecuţiilor declanşate de regele persan Şapor.

În primele veacuri din istoria Bisericii, creştinismul s-a întins prin Mesopotamia, spre est în Persia şi spre sud-est în regiunea caldeiană, unde s-au înfiinţat comunităţi creştine la Seleucia şi Ctesifon.

Din opoziţie faţă de romani, care îi persecutau pe creştini, perşii îi tolerau. Mai târziu după Edictul de la Milan (313), creştinii au început să fie consideraţi de către perşi spioni ai Imperiului Roman. La această poziţie a autorităţilor ce a dus la persecutarea creştinilor, s-au raliat şi slujitori ai cultului mazdeean şi iudeii care trăiau în această zonă, încurajând declanşarea persecuţiilor.

Mai întâi au fost puse impozite mari şi grele asupra creştinilor şi au fost numiţi vameşi necruţători pentru a le aduna, obosind cu mari greutăţi pe credincioşi. După aceea, s-a trecut fără reţinere la uciderea preoţilor şi a slujitorilor Bisericii, la jefuirea averilor şi chiar la distrugerea lăcaşelor de cult.

Sfântul Simeon, episcop al cetăţilor persane Ctesifon şi Salic, a fost prins şi a fost adus înaintea împăratului, împreună cu doi preoţi, Avdelae şi Anania.

Legat cu lanţuri de fier, Sfântul Simeon nu numai că nu s-a înfricoşat de mânia aceluia, dar nici nu i s-a închinat. Întrebat fiind pentru ce nu se închină împăratului căruia de atâtea alte ori i s-a închinat, Sfântul Simeon a răspuns că mai înainte nu a fost adus la împărat în acest fel, şi se închina, dând vrednică cinste împărăţiei lui. Dar acum, de vreme ce este adus ca să se lepede de Hristos, nu poate să se închine vrăjmaşului Dumnezeului său.

Sfântul Simeon şi cei doi preoţi împreună cu mulţi alţi creştini au fost ucişi prin tăierea capului.

În acel timp, pentru mărturisirea numelui lui Hristos, au pierit în acele locuri mulţime de oameni. După ce a trecut un an, a fost ucis în Vinerea Mare, Sfântul Azad, eunucul împărătesc, şi împreună cu dânsul au fost ucişi o mie de sfinţi mucenici. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor")