"Legea sănătăţii prevede înscrierea în cardul naţional de sănătate a acceptului sau refuzului donării de organe în cazul în care o persoană a suferit un accident şi a ajuns în moarte elebrală. Noi cerem autorităţilor ca acest lucru să nu poată fi făcut decât dacă o persoană are o declaraţie notarială, atât privind acceptul, cât şi refuzul ce au fost date în timpul vieţii", a spus dr. Victor Zota, coordonatorul naţional de transplant.
Zota a precizat că orice reglementare privind acceptul sau refuzul donării făcută în timpul vieţii este foarte importantă, întrucât nu poate fi lăsată numai la latitudinea medicului de familie. "Aş vrea să fac precizarea că nu putem lăsa la latitudinea medicului de familie o atât de mare responsabilitate. Medicul de familie va putea înscrie pe cardul naţional de sănătate acceptul sau refuzul unei persoane de a deveni, după moarte, donator de organe, dar acest lucru trebuie foarte bine reglemnetat din punct de vedere legal. Mă refer la o declaraţie dată la notariat cu privire la acest aspect", a mai spus Zota.
Pacienţii vor prezenta cardul de sănătate, obligatoriu, de fiecare dată când merg la control, începând din ianuarie 2015. Informaţiile minime care vor putea fi accesate de pe cardul naţional, precum şi cele înscrise pe cipul cardului sunt, printre altele, diagnostice cu risc vital şi boli cronice, grupa sanguină şi Rh, acceptul exprimat în timpul vieţii pentru prelevarea, după deces, de organe, ţesuturi şi celule.