O parte dintre cetățeni, care au copilărit în cartier, se uită cu groază în fiecare zi cum dispar copacii și vegetația. S-au apucat să facă fotografii și au trimis deja zeci de sesizări către autoritățile locale și centrale, poliție și garda de mediu.
Unul dintre bucureștenii care a sunat de mai multe ori la poliție spune că aceștia au ajuns să îl recunoască după voce, la cât de des le semnalează problemele: "Polițiștii mi-au explicat de multe ori că nu pot decât să îmi înregistreze sesizările. Nu pot trece nepăsător pe lângă stratul de cenușă care e din ce în ce mai gros. Noaptea miroase a fum în zonă. Refuz să cred că nimeni nu poate opri acest măcel".
De mai bine de un an, PNL Sector 3 a inițiat o campanie de conștientizare și o petiție pentru salvarea parcului IOR. Până în prezent au fost strânse peste 20.000 de semnături, iar campania va continua până la sfârșitul anului.
Dispoziția de retrocedare a 11 hectare din Parcul IOR a fost atacată în instanță, invocându-se faptul că retrocedarea ar fi fost abuzivă. Proprietarii terenului au fost amendați cu 35 milioane de euro pentru că pe o suprafață de 9.000 mp din spațiul verde au fost scoși arborii și iarba și zona a fost nivelată. Proprietarii au contestat amenda. Cele circa 12 hectare de spațiu verde au fost retrocedate în 2005.