Într-o altfel de situație s-a aflat un șofer care a primit amendă pentru că întoars mașina în zona destinată poliției, relatează alba24.ro.
Deși nu există un indicator în zona respectivă care să atenționeze șoferii că virajul la stânga este interzis, polițiștii l-au amendat pe bărbat cu suma de 1.305 lei și 6 puncte de penalizare pentru că a încălcat legislația rutieră. Mai exact, bărbatul a fost sancționat pentru că a încălcat marcajul dublu continuu, deși în zona în care a făcut manevra marcajul era discontinuu. Explicaţia agentului a fost că acest marcaj întrerupt este destinat doar angajaţilor poliţiei Blaj.
Șoferul nu s-a lăsat nici el mai prejos. Acesta a contestat în instanță procesul verbal de sancționare întocmit de poliție.
”La data de 24 martie 2023, în timp ce mă deplasam dinspre bld. Republicii am fost oprit de poliție şi sancționat pentru că am efectuat virajul la stânga încălcând marcajul longitudinal dublu, ce separă cele două sensuri de mers, prin efectuarea manevrei de întoarcere”, a susținut conducătorul auto, precizând că procesul verbal întocmit de oamenii legii nu ar fi fost conform cu realitatea.
Magistrații i-au dat dreptate, asta și deoarece bărbatul a adus probe la dosar care să ateste faptul că în zona respectivă virajul la stânga este permis.
”Pe Bulevardul Republicii pe segmentul de drum unde petentul a efectuat manevra de întoarcere, marcajul este întrerupt pe o scurtă porţiune de drum, după cum reiese din fotografiile depuse de petent la dosar. Totodată, raportat la susţinerea agentului constatator, respectiv la faptul că pe respectivul segment de drum, este permis virajul la stânga doar pentru autospecialele poliţiei, instanţa reţine că, în absenţa unui indicator care să interzică expres virajul la stânga şi pentru alte categorii de vehicule (ori intimata nu a făcut dovada unui astfel de indicator), fapta petentului de a vira la stânga pe segmentul de drum cu linia de marcaj întreruptă, nu constituie contravenţie”, au precizat magistrații.
Decizia Judecătoriei Blaj nu este însă definitivă și poate fi atacată în apel.