Astrologia celtică sau zodiacul arboricol
Astrologia celtică, cunoscută și ca zodiacul arboricol, a fost creată de membrii clasei de rang înalt al anticului popor celtic, de înțelepții poporului celtic, care erau cunoscuți și sub numele de druizi. Aceștia aveau vaste cunoștințe despre astrologie, astronomie și rotațiile pământului. Dar și despre arbori care pentru acești erau considerați sacri.
Ce karmă ai în funcție de luna nașterii. Cine are parte de blocaje în iubire și cum poți scăpa de karma negativă
Iată 13 semne zodiacale, din astrologia celtică, descrise de druizi în zodiacul arboricol.
Mesteacăn (24 decembrie - 20 ianuarie)
Perioada cuprinsă în intervalul 24 decembrie - 20 ianuarie este una cu puțină lumină clară și mai mult întuneric. Druizii credeau despre copiii născuți sub acest semn zodiacal că sunt caracterizați ca fiind înalți și zvelți, întocmai ca arborele ce îi reprezintă, arbore măreț, ce tinde să se înalțe cât mai sus spre lumină.
Acești copii sunt extrem de motivați, ambițioși, sunt născuți pentru a fi lideri, datorită farmecului lor și abilității lor de a deveni câștigători și a fi mereu printre primii, în orice împrejurare.
Scorușul de munte (21 ianuarie - 17 februarie)
Nativului i se mai spune și gânditorul. Aceștia sunt recunoscuți pentru mințile lor strălucite și pentru spiritul lor vizionar. Sunt persoane foarte creative și originale, ce posedă o pasiune interioară și o motivație profundă.
Afișează de multe ori o față rece și distantă, lucru ce poate duce la situații tensionate. Sunt persoane ușor influențabile. Nu le place conformismul și nici restricțiile de niciun fel.
Zodiacul maiaș. Ce animal te reprezintă în acest horoscop și care sunt punctele tale forte
Frasinul în astrologia celtică sau zodiacul arboricol (18 februarie -17 martie)
În astrologia celtică, nativii născuți sub influența frasinului sunt gânditori liberi, cu o imaginație bogată și simț artistic bine dezvoltat. Ei sunt oamenii care văd lumea în culori. Sunt inspirați de natură și iubesc arta, științele, scrisul și sunt atrași de spiritualitate. Unii dintre acești nativi sunt introvertiți, dar realiști și iubesc pur și simplu viața.
Anin (18 martie - 14 aprilie)
Acești nativi pun pasiune în tot ceea ce fac, având un puternic spirit de convingere. Sunt foarte buni comunicatori. Nu le place să piardă timpul și nu tolerează prostia. Sunt firi curajoase și competitive ceea ce îi face foarte buni lideri și antreprenori de succes.
Salcie (15 aprilie -12 mai)
Se mai numesc și observatorii. Acești nativi sunt foarte influențați de către lună. Sunt persoane inteligente, intuitive și foarte realiste. Sunt într-o continuă sete de cunoaștere și le place să învețe mereu câte ceva nou. Pot fi foarte buni profesori, deoarece au abilitățile necesare.
Păducelul (13 mai - 9 iunie)
I se mai spune și iluzionistul acestui nativ. Sunt persoane creative și foarte curioase. Aceștia își ascund bine caracterul și nu prea îți dai seama ce anume urmăresc, fiind destul de duali și schimbători, dar sunt foarte buni ascultători și prieteni fideli.
Stejarul (10 iunie -7 iulie)
Acești nativi sunt renumiți pentru generozitate. De asemenea, sunt persoane protectoare cu cei din jur și sunt optimiști, în general. Le place istoria și tot ce ține de tradiția strămoșilor. Sunt buni familiști și le place să se implice în activitatea comunității din care fac parte.
Horoscopul care trădează personalitatea nativilor. Află ce culoare te reprezintă și îți poartă noroc, în funcție de zodie
Laur sau Dafin (8 iulie - 4 august)
Druizii au observat că nativii semnului laurului sunt conducători înnăscuți sau se pot afla în funcții înalte, chiar nobile. Ei sunt oamenii puterii și sunt capabili să treacă peste orice obstacol pe care-l întâlnesc. Sunt, de asemenea, firi foarte competitive, ambițioase, încrezătoare și dedicate scopului lor. Nu le place să fie în rolul de subaltern.
Alunul (5 august - 1 septembrie)
În astrologia celtică, cei născuți în perioada 5 august-1 septembrie sunt persoane organizate, inteligente și eficiente în domeniul în care activează. Au o memorie foarte bună, ceea ce îi face să asimileze multă informație.
Uneori lasă impresia că ei le știu pe toate, dar, în general, chiar sunt persoane bine informate. Sunt persoane foarte migăloase și se concentrează foarte mult pe detalii, uneori chiar excesiv. Sunt buni organizatori și planificatori.
Vița de vie (2 septembrie - 29 septembrie)
Druizii credeau că cei născuți sub acest semn au personalități fluide și schimbătoare la fel ca vremea. Sunt firi imprevizibile, indecise și schimbătoare, pot trece repede de la o stare la alta, de la calm la nervozitate, dar sunt persoane foarte empatice. Sunt, de asemenea, persoane pline de farmec, elegante, cu gust pentru lucrurile fine, cum ar fi arta, muzica, mâncarea sau vinul.
Iedera (30 septembrie - 27 octombrie)
Acestui nativ i se mai spune și supraviețuitorul. Sunt persoane pline de compasiune, dăruire și loialitate. Aceștia se nasc într-o perioadă când soarele este în scădere, iar în astrologia celtică cei născuți sub acest semn zodiacal sunt expuși unei existențe cu perioade uneori dificile. Cu toate acestea au capacitatea de a depăși aceste perioade, menținându-și fluxul de energie constant.
Trestie (28 octombrie- 24 noiembrie)
Nativii din zodia trestie sunt persoane care știu să păstreze bine un secret, dacă li se cere asta. De asemenea, le place să descopere adevărul în orice împrejurare, să sape adânc pentru a afla orice îi interesează, să deslușească mistere, să investigheze și să fie la curent cu tot. Sunt atrași de bârfe și pot fi destul de geloși.
Cum fentează zodiile ghinionul, cu ajutorul plantelor. Horoscopul protecției
5 noiembrie-23 decembrie)
Zis și căutătorul, cel născut în această perioadă este o persoană destul de extravertită în anumite momente, iar în altele acești nativi pot fi foarte introvertiți. Sunt persoane oneste, utile, deschise, dar au tendința de a crede că au întotdeauna dreptate. Sunt firi intelectuale cu tendințe spre filozofie.