Este misterioasă, dar și sexi și carismatică. Această femeie reușește să îmbine utilul cu plăcutul și nu se lasă doborâtă de nicio furtună. Starea de spirit pe care o prezintă celor din jur este fără doar și poate pătimașă. Cu toate că pare blândă, nu trebuie subestimată în conflicte.
Zodia care pornește singură pe un nou drum
Cu toate că este timidă și uneori pare fragilă, această zodie știe cum să se apere atunci când este nevoie. Are de fiecare dată planuri de cucerire, mai ales atunci când vine vorba despre viitor. Știe să facă diferența dintre problemele reale și cele mai puțin importante. Dă dovadă de curiozitate și preferă să rezolve fiecare conflict într-o manieră simplă și clară.
Își dorește de fiecare dată să fie înțeleasă de cei din jur și tinde să explice mai multe lucruri decât este cazul. Pe alocuri, devine obsedată de control, însă acest lucru o ajută în demersul său de a-și dovedi autosuficiența. Este misterioasă și reușește să atragă în jurul său doar persoanele cu care se pregătește să aibă o relație, indiferent de natura acesteia.
Devine încăpățânată atunci când dorește să-și dovedească dreptatea. Nu se lasă înfrântă nici de cele mai dificile momente și își atinge scopurile cu orice preț. Puternică și independentă, nu se aruncă cu capul înainte atunci când se gândește să formeze un cuplu.
Cum se cucerește femeia Scorpion
Cu toate că la început pare foarte simplu să ai aproape o astfel de persoană, îți dai seama că nu o poți cuceri cu adevărat foarte ușor. Nu se aruncă cu capul înainte în fața tuturor și este stăpână pe propriile forțe. Chiar dacă uneori pare a fi o enigmă, reușește să se dezbrace de sentimente pentru cei mai apropiați oameni.
Este pasională și profundă, dar doar atunci când nu este trădată. Dacă cel pe care îl iubește nu o respectă va deveni o cu totul altă persoană. Se va transforma în femeia care va încerca să atragă tot mai mulți pretendenți pentru a crea haos și gelozie. Îi priește să aibă atenția tuturor asupra sa și nu se plânge în fața prea multor solicitări.
Secretoasă, dar și curioasă în același timp, înțelege bărbații în cel mai diferit mod posibil. Femeia Scorpion este compatibilă cu Pești. Atât din punct de vedere sexual, cât și ca prieteni, acești doi nativi reușesc să se înțeleagă unul pe celălalt. Știu ceea ce își doresc de la viață și caută conexiune pe termen lung. Vor să se căsătorească și vor face tot posibilul pentru a-și îndeplini această dorință. Au capacități pe care puține cupluri le regăsesc în doi. De asemenea, nu se dau în lături de la nicio provocare.