ZIUA MORŢILOR. Credincioşii merg special la biserică şi la cimitir, curăţă mormintele şi le înfrumuseţează cu flori, în amintirea celor care cândva i-au însoţit pe drumul vieţii. În noaptea de 1 noiembrie, fiecare mormânt devine un mic altar al luminii. Mii şi mii de lumânări sunt aprinse în memoria celor trecuţi în eternitate. Se spune că de Ziua Mortilor porţile Tărâmului de Dincolo se deschid iar morţii vin să-i viziteze pe cei vii, scrie Ziarulunirea.ro.
Semnificaţia Zilei morţilor se regăseşte în spiritualitatea Bisericii Romano-Catolice, însă tradiţia a fost preluată în timp şi de ortodocşi, luterani, calvini sau unitarieni.
ZIUA MORŢILOR. În Evul Mediu, pe 1 Noiembrie, după Sfânta Liturghie dedicată Zilei tuturor Sfinţilor, oamenii îşi petreceau după-amiaza în cimitire rugându-se pentru sufletele răposaţilor. Aşa se explică originea consacrării primei zile din Brumar drept zi de pomenire a morţilor.
ZIUA MORŢILOR. De aici şi obiceiul de a merge pe 1 Noiembrie în cimitir, de a duce flori şi coroniţe de flori, de a aprinde lumânări şi a ne ruga pentru sufletele morţilor. În Biserici, se săvârşeşte vecernia (slujba de seara) în memoria celor trecuţi în veşnicie. Pe 2 Noiembrie, preoţii catolici au dreptul să oficieze trei liturghii, una pentru proprii răposaţi, una pentru sufletele celor care au murit în cele două războaie mondiale şi una pentru sufletele credincioşilor care au aparţinut de parohia respectivă.