UPDATE. Doi dintre membrii trupei Goodbye to Gravity au MURIT în urma incendiului TRAGIC care a avut loc vineri seară în Clubul Colectiv din Capitală. Este vorba despre chitariștii Mihai Alexandru și Vlad Ţelea. În incendiu a murit şi iubita lui Mihai Alexandru, Cătălina Ioniţă, cofondator al UrbanEye Film Festival din Bucureşti.
Basistul şi vocalistul trupei Goodbye to Gravity se află la Spitalul Floreasca, fiind printre cei răniţi în incendiul din clubul Colectiv, potrivit apropiaţlor trupei rock.
Unul dintre apropiaţii trupei a scris sâmbătă dimineaţa pe pagina de Facebook a Goodbye to Gravity că basistul Alex Pascu se află în stare stabilă la spital. Potrivit unor martori, şi solistul Andrei Găluţ este internat la spitalul Floreasca, cu arsuri pe 45 la sută din suprafaţa corpului.
Andrei Găluţ este intubat, este ventilat mecanic şi se află la terapie intensivă. Familia arădeanului este în stare de şoc, ea aflându-se pe drum spre Bucureşti. Solistul trupei Goodbye to Gravity este câștigătorul concursului Megastar difuzat de PrimaTV în 2008.
Informaţii contradictorii au apărut sâmbătă dimineaţa despre starea în care se află ceilalţi membri ai trupei Goodbye to Gravity.
Formaţia îşi lansa vineri seara noul album, acesta fiind evenimentul în timpul căruia s-a produs incendiul ce a dus la o tragedia în care 27 de persoane si-au pierdut viata şi alte 160 sunt rănite, unele în stare foarte gravă.
Solistul trupei care concerta în clubul Colectiv se află în stare gravă. Are arsuri pe 45% din corp
Premoniţie stranie a trupei care a lansat tocmai în ziua tragediei melodia "Ziua în care murim", primul single de pe album.
Primele trei single-uri de pe discul Mantras of War au fost The Day We Die, Shadow Puppets şi Atonement. La concert, la care intrarea a fost gratuită, asista şi Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie, care ar fi fost şi el rănit, însă ar fi în afara oricărui pericol.
"Este o etapă foarte importantă pentru noi", a spus basistul Alex Pascu înainte de lansare. "Suntem foarte mândri de acest album, iar lansarea va fi un eveniment cu adevărat special pentru fanii rock din România."
"Cu siguranță va fi un concert unic, cu un setlist extins, ce va cuprinde cele mai bune piese de pe cele două albume ale noastre", a explicat înainte de concertul fatal vocalistul Andrei Găluț. 'Mantras of War' este al doilea album al bucureștenilor.
Piesa The Day We Die:
Un incendiu a avut loc, vineri noapte, în clubul Colectiv situat în complexul Fabrica Pionierul, sectorul 4 din Capitală. Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a confirmat că numărul persoanelor decedate a ajuns la 27, iar cel al răniților la 184. Numerele de telefon la care pot suna cei care doresc să afle informații despre victime sunt 021.206.92.91, 021.313.06.05 si 021.312.25.47.
Ministerul Sănătății a făcut apel pentru donarea de sânge. Potrivit lui Raed Arafat, donarea de sânge nu se face la spitale ci la Institutul de Transfuzii şi Hematologie. Potrivit MAI, la acest moment, 146 de persoane au fost rămas internate la următoarele spitalele: Spitalul Floreasca, Spitalul de Arși, Elias, Spitalul Militar, Sf. Pantelimon, Spitalul Județean Ilfov, Sf. Ioan, Bagdasar, Spitalul Municipal, Spitalul Colțea, Budimex și Spitalul Grigore Alexandrescu.
Parchetul a deschis un dosar de urmărire penală pentru faptele de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. La fața locului se află procurori, polițiști criminaliști care ridică probe și stau de vorbă cu martorii.