Cu prilejul sărbătoririi acestei zile, Institutul Naţional de Statistică publică o selecţie de date şi informaţii statistice şi urează tuturor femeilor din România “La mulţi ani”!
Potrivit INS, din cele 19.644.400 persoane care la 1 ianuarie 2017 aveau reşedinţa obişnuită pe teritoriul României pentru cel puţin 12 luni, 10.041.800 erau femei, reprezentând 51,1% din totalul populaţiei rezidente.
Populaţia feminină este mai “îmbătrânită” decât cea masculină cu 3,3 ani. Cele mai mari ponderi a femeilor vârstnice (de 65 ani şi peste) în populaţia feminină judeţelor au fost înregistrate în judeţele Teleorman, Vâlcea şi Brăila, iar cele mai scăzute în Ilfov şi Timiş.
Contingentul fertil (numărul femeilor cu vârsta cuprinsă între 15 ani şi 49 ani) numără 4.585.018 persoane, potenţialele mame reprezentând astfel 23,3% din totalul populaţiei rezidente la 1 ianuarie 2017, adică aproape jumătate din totalul populaţiei feminine (45,7%). În anul 2016 în populaţia rezidentă feminină, cele mai mari rate de fertilitate s-au înregistrat în judeţele Suceava (56,6‰), Vaslui (55,6‰), şi Bistriţa Năsăud (53,2‰), iar cele mai scăzute în Vâlcea (34,9‰) și Gorj (33,0‰).
În anul 2016 vârsta medie a mamei la naştere (28,4 ani) şi la prima naştere (27,0 ani) a fost în uşoară creştere faţă de anul precedent (28,3 ani şi respectiv 26,9 ani), menţinându-se tendinţa de amânare a naşterii.
În privinţa gradului de instruire, din totalul persoanelor ocupate de sex feminin, 23,9% erau absolvente ale învăţământului superior.