UPDATE 18.10: Curtea de Apel București a decis ca Lia Olguța Vasilescu să fie cercetată în stare de libertate.
Procurorii DNA o acuză pe Lia Olguța Vasilescu de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (4 infracțiuni), folosirea neautorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenit (3 infracțiuni) și spălare de bani.
Totodată, în același dosar, au fost puși sub control judiciar inculpații Radu Cosmin Preda, administratorului public al Craiovei, pentru săvârșirea a doua infracțiuni de luare de mită, și Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociații non profit, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de complicitate la luare de mită.
Potrivit ordonanțelor întocmite de procurori, în cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Lia Olguța Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări.
În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic.
„Donațiile” respective, estimate la 135.907 euro, făcute în condițiile de mai sus, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, dar și pentru organizarea unor spectacole în susținerea campaniei inculpatei. Materialele respective au fost folosite de inculpată, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Într-un context diferit, în cursul anului 2014, Lia Olguța Vasilescu a pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, pentru și printr-o asociație non profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Concret, în perioada respectivă, Lia Olguța Vasilescu, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova, să efectueze sponsorizări către asociația reprezentată de Elena Daniela Popescu, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a fațadelor unor clădiri din municipiul Craiova.
Oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de Lia Olguța Vasilescu în considerarea atribuțiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăți în buna desfășurare a contractelor, în efectuarea plăților și în recepționarea lucrărilor.
De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spațiul public într-o emisiune televizată din data de 02 martie 2016.