Fostul acţionar Dinamo a executat trei din cei şase ani şi patru luni de închisoare pe care i-a primit sentinţă în dosarul Transferurilor. Fostul director executiv al FC Dinamo le-a solicitat magistraţilor să-l elibereze condiţionat pentru a putea fi alături de cei şapte copii ai săi.
Cristian Borcea a spus în faţa judecătorilor că vrea să fie alături de cei şapte copii ai săi.
"Regret faptele. Sunt adevărate, le regret foarte mult şi îmi pare rău că mi-am expus familia la ce am făcut. S- a redus pedeapsa cu opt luni. (...) Nu am nimic de reproşat ANP. Vă rog să-mi daţi ocazia să merg lângă copiii mei", a spus Cristian Borcea, în faţa magistraţilor.
Dinamovistul se află la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.
În 4 octombrie, Judecătoria sectorului 4 a decis punerea lui în libertate, însă decizia a fost contestată.
Cristi Borcea a fost încarcerat în primăvara lui 2014, în dosarul Transferurilor. Pedeapsa primită a fost de 6 ani și 4 luni.
De la condamnare a avut mai multe încercări de a obține eliberarea, însă toate au eșuat, transmite Realitatea TV. Ultima hotărâre favorabilă lui a fost dată la începutul lunii.
Judecătorii au explicat atunci că perioada petrecută în spatele gratiilor e suficientă pentru ca fostul dinamovist să își învețe lecția. A cântărit și faptul că Borcea a achitat întreg prejudiciul ce i-a fost imputat, zece milioane de lei.
Avocatul lui Cristi Borcea spune că acesta vrea să îşi îndeplinească în libertate rolul de tată: "acordă suport financiar şi moral pentru 7 copii, cel mai mare având 20 de ani, fiind considerat şi acesta un copil în ciuda vârstei, iar cel mai mic având 1 an", potrivit avocatului.